Florin Piersic: «Aş vrea să nu mor niciodată»

Comentează

“Nu-mi mai arde de petrecere. Sunt mulţi amici de-ai mei printre cei care au plecat recent din această lume, iar asta mă întristează şi îmi măreşte în această perioadă starea de sensibilitate”, ne-a mărturisit el.
Libertatea: Astăzi împliniţi 77 de ani. Cum vă petreceţi ziua?Florin Piersic: Până anul trecut, pe 27 ianuarie eram la Cluj, în oraşul meu natal, alături de soţia mea, Ana, pe care o iubesc enorm, alături de copii, de nepoţi, de prieteni, de oameni apropiaţi şi dragi mie, care au făcut din aniversările mele o adevărată sărbătoare şi bucurie. Dar anul acesta nu-mi mai arde de petrecere. Sunt marcat de pierderea unor colegi şi prieteni la care am ţinut enorm. Sunt mulţi amici de-ai mei printre cei care au plecat recent din această lume, iar asta mă întristează şi îmi măreşte în această perioadă starea de sensibilitate. Sunt momente când mi-e greu să răspund la telefon când sună, pentru că mi-e teamă să nu primesc altă veste rea legată de cei care îmi sunt apropiaţi. Aşa că am decis să vin de ziua mea la Bucureşti şi să fiu aproape de publicul meu drag. Voi avea două reprezentaţii cu spectacolul “Străini în noapte”, în regia marelui maestru Radu Beligan.
Este adevărat că veţi avea dublă cetăţenie?
Da, urmează să primesc actul de cetăţean al Republicii Moldova. Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, m-a anunţat zilele trecute că dorinţa mi s-a împlinit şi sunt de două ori român. În ultimii ani, am fost de mai multe ori, cu diverse spectacole, la Chişinău şi de fiecare dată am fost primit extraordinar. Pentru că poporul Republicii Moldova mi-a arătat atâta iubire, am vrut să îi răspund tot cu iubire şi asta înseamnă să mă identific în parte cu originea şi cultura ţării şi să devin şi cetăţean de peste Prut. Să ştiţi însă că nu am avut tot timpul Prutul în inimă, din cauza unei în-tâmplări care s-a petrecut în urmă cu mult timp. Eu am avut o soră mai mare, Lucica. La 15 ani a murit înecată în Prut. Era înotătoare olimpică, înota perfect, dar într-o zi a sărit în apă să salveze o prietenă de la înec. A salvat- o, dar ea s-a înecat. S-a întâmplat în 1942, când eu aveam 7 ani. Am fost marcat de asta, iar Prutul nu mi-a fost prieten. Până acum.


«Am citit bancurile cu mine, mă amuză»

Pe internet circulă o sumedenie de bancuri pe seama faptului că aţi vorbi mult... Vă deranjează?
Le-am citit. Am simţul umorului şi mă amuză. Vreau să le spun celor care sunt deranjaţi de faptul că vorbesc mult un singur lucru: bucuraţi- vă că mai sunt printre voi, că încă mai vorbesc, că mai am ceva de spus! Sunt atâţia care s-au dus dintre noi şi au tăcut... Aţi vrea să vorbiţi cu ei, dar nu vă mai răspund. Mi se pare plăcut să vorbesc cu oamenii, poate să spună despre mine oricine orice. Atâta doar, să nu mă înjure, că eu nu am deranjat niciodată pe nimeni...
Sunteţi o persoană religioasă?
Nu ştiu dacă sunt o persoană religioasă. Eu nu mă rog la icoane. Port o cruciuliţă la gât şi, atunci când mă rog pentru cineva, mă rog la mama. Zic aşa: “Mamă, te rog ajută pe cutare să fie sănătos, să-i meargă bine”. Aşa simt eu, că trebuie să mă rog la mama… Am avut o legătură specială cu ea. Ştiu că m-a iubit din tot sufletul, am simţit atâta dragoste din partea ei cât a trăit că mi-a umplut sufletul. La Cluj am făcut o criptă, iar când merg la cimitir, la părinţi, mă aşez pe bancă şi vorbesc în gând cu mama. Mă simt astfel mai aproape de ea.


«Nu mi-am făcut nici un testament»

Ce faceţi ca să vă menţineţi în formă?
Duc o viaţă echilibrată. Fumez doar trei ţigări pe săptămână, aşa, ca să mă dau bărbat în faţa femeilor. Înot de trei ori pe săptămână, fie că sunt la Cluj sau la Bucureşti, mă plimb şi, deşi sunt gurmand şi îmi place mâncarea, cât de cât mă abţin. De asemenea, ştiu că genele sunt importante, iar părinţii mei mi-au lăsat o moştenire genetică foarte bună, pentru care le mulţumesc. Nu în ultimul rând, oamenii mă ajută să rămân tânăr. Mă încarc cu dragostea şi iubirea oamenilor de pe stradă, care mă opresc, mă salută şi vor să facă poze cu mine. Mă simt bine printre oameni şi îmi iau energia de la ei.
Aveţi vreun regret?
Da, unul mare: că nu am inventat “elixirul tinereţii”. Eu nu vreau să mor niciodată, aş vrea să trăiesc veşnic. Nu îmi place să vorbesc despre moarte, despre testament, nu mi-am făcut nici un testament. Familia mea nu are pe ce să se lupte.


«Sunt mândru de Florinel»

Piersic are o relaţie specială cu băieţii lui, Florin jr (foto stânga) şi Daniel. Despre cel dintâi, care şi-a urmat tatăl pe calea actoriei, spune că e tare mândru: “Florinel este un băiat deosebit. Îl iubesc enorm, are caracter. Sunt mândru de el. Şi el ţine la mine.
Când îmi trimite câte un mesaj, întotdeauna încheie cu «Te iubesc, tata!». Mi-e drag de el. Iar Daniel, care locuieşte la Viena cu familia, a venit în România special de ziua mea, ca să mă vadă şi să-mi ureze «La mulţi ani!». Sunt un soţ iubit, un tată norocos, un bunic fericit, un om împlinit”, ne-a mărturisit marele actor.
 

Mărgelatu, cel mai cunoscut dintre personajele pe care le-a interpretat

Piersic, în rolul lui Mărgelatu
Florin Piersic e sinonim cu Mărgelatu, pe care l-a interpretat în “Drumul oaselor”, “Trandafirul galben”, “Masca de argint”, “Colierul de turcoaze” ş.a. În afara acestui personaj deja legendar, marele actor a mai creat roluri de neuitat în filme ca “Neamul Şoimăreştilor”, “Ciulinii Bărăganului“ sau “Haiducii lui Şaptecai” şi în piese de teatru ca “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Oameni şi şoareci” şi “Străini în noapte”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește