Florin Salam, în doliu. Tatăl manelistului s-a stins, departe de casă, după o boală grea

Comentează

Florin Salam a primit cea mai cumplită veste în această dimineață. Tatăl său, în vârstă de 60 ani, s-a stins din viață într-un mod extrem de tragic.

Arhiva foto
Arhiva foto

Au început pregătirile pentru priveghi

Înainte ca trupul neînsuflețit al lui Marin Stoian să ajungă în țară, rudele și prietenii au început deja pregătirile pentru proveghi și înmormântare. În jurul prânzului mașini de culoare neagră au ajuns la casa lui Florin Salam din Berceni, casă în care locuiau părinții lui,  pentru a aduce mâncare, băutură și alte lucruri pe care Florin să le dea de pomană în cinstea tatălui său.

Arhiva foto

Florin Salam a încercat să-și salveze tatăl

Florin Salam a încercat pe cât a putut să-și salveze tatăl, bolnav de cancer, pe care l-a dus în Germania la tratament. La o săptămână de la operația de cancer în gât, care a fost efectuată la o clinică din Germania, bărbatul a încetat din viață. Marin Stoian s-a prăpădit în această dimineață atunci când familia îl aducea acasă, transportându-l cu o ambulanță din Germania către București.

A refuzat, inițial, să se opereze

Tatăl lui Florin Salam a refuzat, inițial, orice intervenție chirurgicală, deși starea sa era foarte gravă și doar o operație îl mai putea salva. El a fost convins în cele din urmă de fiicele sale și de manelist să se interneze și să fie supus unei intervenții chirurgicale la o clinică din Praga, de unde apoi a plecat în Germania, la tratament.

Fuma pe ascuns

În ciuda faptului că boala de face suferea îi impunea să-și schimbe stilul de viață, bărbatul nu a putut renunța la unul dintre marile sale vicii. Marin Stoian a fumat în continuare, și de cele mai multe ori făcea acest lucru pe ascuns, după ce medicii îi interziseseră cu desăvârșire să-și mai aprindă chiar și doar o țigară.

Trupul neînsuflețit trebuie repatriat

Cum tatăl lui Florin Salam a murit în Ambulanță, în afara granițelor țării, trupul acestuia va trebui repatriat, după ce familiei i se va elibera certificatul de deces. Potrivit procedurilor, sicriul ar trebui adus în țară cu o mașină specială, și nicidecum cu salvarea cu care plecase din Germania. O astfel de peocedură va costa familia manelistului în jur de 6.000 de euro.

Au avut o relație zbuciumată

Florin Salam a moștenit talentul de la tatăl său, fost lăutar din zona Berceni, dar și pasiunea pentru jocurile de noroc. Slăbiciunea pentru jocurile de noroc i-a și îndepărtat. Bătrânul Stoian i-a creat multe probleme solistului deoarece a tocat mulți banii la păcănele și nu părea că dorește să se oprească profitând de generozitatea fiului său mai mic.

 Adevărul despre relația lui Florin Salam cu tatăl său. „L-a renegat, apoi l-a primit înapoi în casă”. Vezi ce-i reproșa bătrânului

A murit după pomana de 7 ani a Fănicăi

Arhiva foto

În urmă cu 7 ani, în luna aprilie, chiar de Flioii, Fănica, soția lui Florin Salam, se stingea din viață, răpusă de o boală necruțătoare. Fănica, cea pe care manelistul o iubește încă și o poartă în suflet, a lăsat în urmă doi copii, o fată și un băiat, Betty fiind deja o artistă în devenire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Ultimele știri
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...