„Dragi fani, vrem să vă mulţumim din tot sufletul. Acest turneu a fost o experienţă extraordinară ce a depăşit aşteptările noastre. Sperăm că vom rămâne pentru totdeauna sursa voastră de inspiraţie. Dragostea şi susţinerea voastră ne vor însoţi mereu. A fost o perioadă grozavă pe care am petrecut-o împreună! Vă iubim foarte mult!“ au scris fetele pe contul lor oficial de Twitter.

„Ten: The Hits Tour“ a fost al şaselea şi cel din urmă turneu al lor, după trei ani în care tinerele au avut proiecte solo. Cea mai recentă piesă semnată de Girls Aloud, „Something New“, a fost lansată la finalul anului trecut.

Formația britanică ”Girls Aloud” a fost  formată în cadrul spectacolului de televiziune ”Popstars: The Rivals”, în anul 2002. Grupul este format din interpretele Cheryl Cole (inițial Tweedy), Nadine Coyle, Sarah Harding, Kimberley Walsh și Nicola Roberts. De-a lungul carierei muzicale cele cinci au lansat cinci album de studio și trei albume de compilație, două dintre ele ocupând locul 1 în ierarhia celor mai bine vândute materiale discografice din țara lor natală. Formația deține cele mai multe intrări consecutive în primele zece poziții ale listei UK Singles Chart, pentru o formație compusă în totalitate din femei, cu douăzeci de reușite.

Primul extras pe single al grupului, „Sound of the Underground”, lansat la doar câteva zile de la câștigarea concursului a debutat pe prima poziție a clasamentului britanic, fiind până astăzi cel mai bine vândut cântec al formației. La scurt timp a fost lansat albumul cu același nume, ce a fost promovat cu ajutorul altor trei discuri single, ”No Good Advice”, ”Life Got Cold” și ”Jump”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.