În fața lui Ovidiu Ioanițoaia, fostul fotbalist a recunoscut că are unele probleme de comportament: „Mai fur curent câteodată… Mă lua curentul câteodată! Bine, eu știu acum… Dar ce putem să facem acum? Să dăm timpul înapoi? Poate făceam la fel, poate nu făceam la fel, nu știu. Nu avem de unde să știm, dacă dăm timpul înapoi, poate facem una mai mare. Știu că mai fur curent câteodată, ce să fac…”.

De-a lungul timpului, despre Gabi Tamaș s-a spus și că ar avea probleme cu alcoolul. Una dintre cele mai cunoscute întâmplări ale lui a avut loc în scara unui bloc, unde a adormit pe un preș, după o noapte de pomină.

Dan Alexa și Gabi Tamas au castigat Asia Express 2025Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Fostul jucător al echipei naționale afirmă însă că niciodată nu a făcut exces și că lumea a exagerat de fiecare dată când el a mai ieșit în oraș și a băut.

„Ca să întărești organismul, mai trebuie să mai pierzi și o noapte, mai trebuie să bei și un șpriț. Dacă faci exces, atunci e o problemă. Dar excesul ăsta, despre care toată lumea a spus că l-am făcut eu… Eu pot să-i contrazic, eu nu l-am făcut. Dacă făceam exces, nu mai jucam. Nu poți spune că eu am făcut exces la băutură, că beau în fiecare zi de mă pun în patru labe, gen Paul Gascoigne sau alte legende ale fotbalului…

Eu beam tărie și vin, de toate. Le-am băut pe toate. Spirt nu cred că am băut, dar o să-l încerc. În discotecă, în Anglia se bea șampanie, în Rusia se bea coniac sau vodcă… Și ce făceai? Beai cu ei, doar că nu se mediatiza chiar așa. Nu cred că aș putea să fiu călugăr, mai controlat. Nu știu dacă aș putea să fiu, pentru că v-am spus, nu știu dacă ajungeam aici, să joc în atâtea campionate. Răutatea asta pe care mi-am format-o e și datorită vieții pe care am avut-o până acum”, a mai spus Gabi Tamaș în fața lui Ovidiu Ioanițoaia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.