George Restivan s-a despărțit din nou de Adriana Bahmuțeanu și a plecat în America. Ce i-a cerut vedetei, iar ea nu a acceptat: „E liberă să decidă ce își dorește”

Comentează

George Restivan s-a despărțit din nou de Adriana Bahmuțeanu, după cum a anunțat chiar el într-un mesaj pe rețelele de socializare. Până la acest moment, vedeta nu a făcut nicio declarație privind separarea de acesta.

Pe Facebook, George Restivan a publicat recent mai multe fotografii și clipuri video din America în care protagonist e Blake, fiul lui. Fanii imediat l-au întrebat de ce în imagini nu e și Adriana Bahmuțeanu, care trece printr-o perioadă delicată după moartea lui Silviu Prigoană și luptă în instanță pentru copiii ei.

Acesta le-a răspuns curioșilor, George Restivan a anunțat că s-a despărțit de Adriana Bahmuțeanu. Nu e pentru prima dată când au probleme în relație, și anul trecut s-au despărțit, însă au revenit la sentimente mai bune și s-au împăcat.

„Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a-mi exprima opinia. Aceasta este ultima dată când îmi voi exprima punctul de vedere aici. După aceea, aș dori să rămân o persoană privată. Situația este următoarea: eu și FOSTA avem un trecut. Am fost împreună și ii mulțumesc pentru momentele pe care le-am avut”, și-a început George Restivan confesiunea privind despărțirea de Adriana Bahmuțeanu.

Ce i-a cerut George Restivan Adrianei Bahmuțeanu

El susține că a cerut-o din nou în căsătorie pe Adriana Bahmuțeanu, ba chiar a rugat-o să plece cu el în America și se încheie scandalul în ceea ce îi privește pe copiii ei și ai lui Silviu Prigoană. „Dar în decembrie a fost ultima dată când i-am cerut FOSTEI să devină soția mea legal cu acte și relocarea în America, să facă un pas înapoi privind scandalul care îl începuse și să nu întărâte copiii împotriva ei mai mult ceea ce și s-a întâmplat”.

Adriana Bahmuțeanu nu a acceptat ce el i-a cerut și au încheiat relație, el plecând în America, acolo unde locuia înainte să o cunoască. Cu toate acestea, el a avut numai cuvinte frumoase la adresa ei, ba chiar îi mulțumește pentru tot ce au trăit împreună.

„FOSTA este liberă să decidă ce își dorește, iar eu respect decizia FOSTEI. FOSTA a decis să rămână în România și să-și continue viața acolo. Eu am decis să mă întorc în SUA și să îmi continui viața, știind că FOSTA nu ar fi fost fericită în SUA. Avem opinii diferite, viziuni diferite despre viața noastră, și astfel ne respectăm amândoi deciziile.

Îi doresc FOSTEI și familiei ei tot binele. Eu ii mulțumesc FOSTEI pentru momentele frumoase. De Acum, totul este încheiat și colacul de salvare nu îl mai arunc la nesfârșit. Nu fac parte din presa care aduce multe probleme, riscuri și mult bârfa, așa că vă rog încă o dată cu respect, să mă lăsați în pace, să-mi urmez propriile căi.Cu respect, George Restivan”, a transmis el.

Până la acest moment, Adriana Bahmuțeanu nu a făcut declarații privind despărțirea, în ultima perioadă a fost foarte discretă privind viața ei personală, s-a concentrat doar pe copiii ei, care momentan trăiesc în casa regretatului Silviu Prigoană, departe de ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește