Scandalul dintre Marina Almășan și Georgică Cornu e departe de se încheia. Deranjată de toate declarațiile și insistențele făcute de fostul iubit, prezentatoarea de la Televiziunea Română a luat o decizie majoră și l-a angajat pe avocatul Adrian Cuculis pentru a o ajuta să obțină ordin de restricție împotriva omului de afaceri alături de care a avut o relație de 12 ani de zile.
El nu a rămas indiferent, Georgică Cornu o acuză pe Marina Almășan că îl plătește pe avocat din banii Televiziunii Române, unde ea are emisiune. „Ea îl plătește pe Cuculis din banii noștri, ai contribuabililor?! Păi, cum așa?
El e angajat acolo la TVR să apară în emisiunea ei, iar ea îl ia și îl folosește în treburile ei personale?! Eu am făcut plângere la TVR pe tema asta! Nu este posibil așa ceva!”, a declarat Georgică Cornu, în exclusivitate pentru Click!
Totodată, ea s-a apărat după ce Marina Almășan l-a acuzat pe acesta de șantaj. „Doamne, ce prostii debitează, femeia asta este disperată! Dă de înțeles că am amenințat-o cu moartea pentru a creea emoție! Voi discuta cu niște juriști serioși să vedem cum se mai judecă calomnia! Această femeie crede că le știe pe toate și face ce vrea! Așa îi spune avocatul plătit din banii contribuabililor!”, a scris Georgică Cornu furios, pe Facebook.
Ce spune avocatul Marinei Almășan despre ordinul de restricție
În iunie s-a aflat oficial că Marina Almășan s-a despărțit de Georgică Cornu. Conform spuselor ei, omul de afaceri nu a fost de acord cu separarea, a continuat să o sune, ba chiar să îi monitorizeze casa. Deranjată de întreg scandalul creat, prezentatoarea TVR a luat atitudine.
Și-a angajat un avocat și vrea să obțină ordin de restricție împotriva lui Georgică Cornu. „În astfel de situații, eu apelez mereu la profesioniști. În acest caz este vorba de avocatul Adrian Cuculis, în care am mare încredere. Deci orice detaliu legat de acest subiect îl va oferi dl Cuculis”, a spus pentru Cancan Marina Almășan.
Avocatul a explicat că în instanță va aduce și martori pentru a dovedi că Georgică Cornu o șantajează pe Marina Almășan.„Declarația noastră este una foarte clară. Din punctul nostru de vedere, Marina Almășan este supusă unui stres și unei agresiuni de natură psihologică ce aproape a atins cotele unui șantaj.
Iar pentru acest lucru, cel mai sigur în decursul săptămânii acesteia, urmează să depunem o cerere la instanța de judecată prin care vom solicita emiterea unui ordin de protecție având în vedere că fostul concubin, Georgică Cornu, a apelat-o de pe cel puțin 30 de numere de telefon distincte. Și chiar i-a monitorizat și locuința. Vom chema în instanță spre audiere inclusiv prieteni apropiați care cunosc situația lor de fapt. Și urmează în mod evident să administrăm probatoriul pentru a putea primi un ordin de protecție pentru ca pe mai departe acest coșmar al Marinei să înceteze”, a spus acesta.