Gina Pistol a ajuns pe mâna dentistului, pentru a-și scoate două dintre măselele de minte. Astfel că, din patru, vedeta a rămas cu două.

Gina Pistol a ajuns pe mâna dentistului.

Gina Pistol a ajuns pe mâna dentistului chiar de 1 martie

„Jurnal de bord.  La stomatolog,1 martie. La ora 13:20 m-am aşezat pe scaun. La 13:25 eram gata. Din patru am rămas, deocamdată, cu două…două măsele de minte. Nu credeam că o să spun asta vreodată: „Wow, cât ma bucur că a durat atât de puţin!” 😁 Îţi multumesc că ai avut mâna uşoară şi pentru că fost, aproape, o plăcere! 😁 Pe data viitoare”, a scris Gina Pistol pe contul de soializare.  „P.S.: I love you”, a scris Gina Pistol la final.

De 3 ani, viața sentimentală a Ginei Pistol pare aranjată, ea fiind iubita lui Alin Cocoș. În trecut însă, blonda a avut probleme serioase cu bărbații, pe care nici ea nu își explică de ce îi…intimida. Gina Pistol nu a dus lipsă niciodată de admiratori, însă puțini au fost cei care s-au încumetat să o abordeze. Pe unii, ceva din comportamentul ei îi făcea să stea la distanță, iar alții nu au reușit să înțeleagă felul ei de a fi, implicit glumele din dotare

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.