„Nu-s genul de femeie casnică. Îmi place să muncesc, să fac ceva. Nu vreau să iau nicio decizie. Doar că mă bucur de pauză în ghilimele”, a spus Gina pentru Cancan.
Partenera de viață a lui Smiley a adăugat că a luat decizia de a renunța la „Chefi la cuțite” pentru că, pur și simplu, simțea că nu mai poate, că se acumulase oboseala. Iar corpul îi ceda.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Acum chiar am simțit nevoia de o pauză. Nu mai făceam față. Corpul îmi arăta că nu mai poate. Momentan, pur și simplu mă bucur de această pauză. Cu copil mic însă, nici nu simți că te odihnești. Doi ani nu dormea noaptea. Suficient încât să mă dea peste cap.
Oricum, nici acasă nu stau. N-am momente în care să mă odihnesc. Acum mă pregătesc pentru o filmare, pentru proiectele mele”, a mai spus blondina pentru sursa citată.
În prezent, Gina Pistol are mai multe contracte de imagine, de promovare a mai multor produse. Acestea îi aduc venituri frumușele, chiar și dacă stă acasă.
„O să încerc să nu plâng”
Gina Pistol anunța la sfârșitul lunii februarie că a decis să renunțe la emisiunea „Chefi la cuțite”, pe care o prezenta la Antena 1.
„O să încerc să nu plâng. Deci, simpaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață.
În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la «Chefi la cuțite», mi-am dat seama că-mi doresc să mă dedic mai mult timp mie, familiei și în special fiicei mele. Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați.
Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea «Chefi la cuțite» și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune.
Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de «Chefi la cuțite» și 3 de «Asia Express». Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele”, scria Gina Pistol în mediul virtual.