Mergi direct la conținut »
Grădina cu Filme, un cinematograf în aer liber chiar în centrul Bucureștiului

Ne-am obișnuit să urmărim filme la mall, în multiplexuri pline de spectatori guralivi și crănțănit de nachos, închiși între patru pereți chiar și atunci când e frumos afară. Dacă vremea ține cu noi, ce-ai zice de-un cinematograf în aer liber?

De Sebastian Vizan,

Mărturisesc că nu mai văzusem un film în aer liber din 2013 încoace, când m-am războit ultima oară cu țânțarii Deltei Dunării, la Festivalul Anonimul. În rest, cele mai noi lansări le văd și eu la mall sau – ocazional – la cinematografe de cartier pe care le paște desființarea.

Abia recent am descoperit un loc unde poți urmări pelicule în spațiu deschis, chiar în centrul Bucureștiului. Se numește Grădina cu Filme și o găsești în Piața Alexandru Lahovari nr. 7, în incinta creart (Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București). Cobori din metrou la Romană și mergi pe jos două minute.

O curticică intimă

grădina cu filme cinematograf în aer liber
Terasa / Foto: creart

Terasa neconvențională e amenajată tematic, spectatorii fiind invitați să ia loc pe scaune regizorale ce poartă însemnele unor nume grele din industrie, precum Woody Allen sau James Cameron.

În esență, vorbim despre 16 mese înghesuite într-o curticică. Un cadru intim, care încurajează dezbaterile înainte și după proiecție. În spatele lor sclipesc sticle pe tejgheaua barului, iar în față tronează marele ecran. Dedesubt – lemn și gazon artificial; deasupra – stelele și luna.

Prima mea experiență aici m-a tulburat

grădina cu filme cinematograf în aer liber
Priveliștea de la bar / Foto: creart

Aici am văzut pentru prima oară „Utøya 22. Juli”, un pseudo-documentar norvegian despre masacrul din 22 iulie 2011, când extremistul Anders Breivik a ucis 69 de tineri într-o tabără de vară. O producție zguduitoare, filmată dintr-o singură secvență, care îl vâră pe spectator chiar în mijlocul măcelului. Am vorbit mai pe larg despre „Utøya – 22 iulie” în această cronică de film.

În caz că te-am deprimat, să știi că Grădina cu Filme nu difuzează doar drame șocante, ci și comedii romantice, SF-uri sau filme cu supereroi. Vezi mai jos programul lunii august.

grădina cu filme cinematograf în aer liber
Programul grădinii în august 2019 / Foto: facebook.com/gradinacufilme

Mai multe detalii găsești pe pagina oficială de Facebook, unde internauții mai întreabă „Ce difuzați pe 15 august, de Seara Filmului Românesc?” și chiar li se răspunde.

De toate pentru toți

Terasa nu găzduiește doar proiecții de film, ci și concerte acustice, spectacole de stand-up comedy sau dezbateri. Dintre toate evenimentele, să știi că la Seara Filmului European e mereu intrarea liberă, în baza unei rezervări și în limita locurilor disponibile. Dar rămâne între noi, OK?

grădina cu filme cinematograf în aer liber
Concert Cuibul / Foto: creart

Grădina cu Filme și-a redeschis porțile pe 1 iunie, pentru al șaselea an la rând, și are de gând să organizeze spectacole culturale zi de zi până la sfârșit de septembrie.

Dacă ești sătul de cinematografele în care dialogul e dublat de nachos zdrobiți între dinți sau de replici precum „Aaaa, am văzut asta-n trailer!”, îți recomand o vizită la Grădina cu Filme. Tocmai în inima Capitalei cred că vei găsi locul ideal unde să te poți bucura de titluri bune, sub clar de lună, înconjurat de cinefili respectuoși față de artă.

 
 
Close
Close
Închide