Greșelile pe care le-a făcut Horia Moculescu în viață: „Două majore”

 1 comentariu

După ce în vara acestui an a ajuns în scaun cu rotile, Horia Moculescu a murit pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani, la doar câteva zile după ce fusese internat în spital.

Horia Moculescu a ajuns pe 5 noiembrie 2025 la Institutul Matei Balș, în secția de Terapie Intensivă, însă problemele de sănătate care nu i-au dat deloc pace în ultimele luni i-au fost fatale, până la urmă.

Cu aproximativ doi ani înainte să moară, mai exact în vara lui 2023, Horia Moculescu dezvăluia și care sunt cele mai mari greșeli pe care le-a făcut în această viață. Iar una dintre ele era faptul că a fost fumător!

Cea de-a doua greșeală are legătură cu viața lui sentimentală și mai exact cu Mariana Moculescu, femeia care i-a fost cea de-a patra nevastă. De-a lungul vieții el a fost însurat cu patru femei: Aurelia (Reli), Ulla Britt (femeie din Suedia, mutată în România), Ana Maria (actriță din Cluj alături de care a avut un băiat care a murit) și Mariana Moculescu.

„I-am promis Nidiei că mă las de fumat după o premieră pe care o aveam. Premiera a fost sâmbătă, iar luni dimineață, dintr-un fumător care deschidea patru pachete pe zi, am devenit nefumător. Am învins viciul, dar l-am avut! Nidia avea atunci 10 ani. Eu zic că sunt un om de caracter și tot ceea ce am promis am făcut. S-a dovedit că am măsură de-a lungul timpului.

Două greșeli majore am făcut în viață: că am fumat și că m-am însurat a patra oară! Am rămas cu Nidia în schimb și asta mă face fericit. Dar nu pot să nu-mi amintesc prin câte am trecut din cauza Marianei Moculescu. Când aprinsese scandalul acela în emisiunea lui Dan Diaconescu și lumea se uita ca la un serial, mă opreau pe stradă și mă întrebau: «Domnule Moculescu, de ce nu o omorâți?». Cred că 10 persoane mi-au spus asta! Ajunsese exasperantă pentru telespectatori, nu pentru mine”, spunea Horia Moculescu pentru Fanatik în vara anului 2023.

Horia Moculescu a murit pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani, și a rămas cu un vis neîmplinit: nu a văzut-o pe Nidia Moculescu, fiica lui, ajunsă cântăreață de succes.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Optimismul 13.11.2025, 12:19

    De ce nu a regretat că n-a rămas fidel primei soții, a trebuit să aibă patru...

ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Ultimele știri
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sendvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!