Harrison Ford a jucat personajul Indiana Jones în patru filme ale acestei francize de succes, actorul american în vârstă de 67 de ani declarând recent că şi-ar dori să interpreteze acest rol şi a cincea oară, informează accesshollywood.com.
Harrison Ford a declarat că ar fi mai mult decât fericit să se îmbarce la bordul unei noi aventuri cinematografice, intrând în pielea personajului Indiana Jones: "Mi-ar plăcea să fac acest rol. Mi-ar plăcea să văd felul în care va evolua relaţia cu fiul său (interpretat de Shia LaBeouf) şi cu noua lui soţie (interpretată de Karen Allen). Cred că ar fi foarte interesant şi foarte amuzant".
Primele patru filme ale francizei "Indiana Jones" au avut încasări de 1,98 miliarde de dolari la nivel mondial.
Înainte ca acest proiect să prindă viaţă, spectatorii vor putea să îl vadă pe Harrison Ford jucând alături de Brendan Frasier în drama "Extraordinary Measures".