Actriţa Nicole Kidman a reuşit să îi "şifoneze" puţin imaginea partenerului de platou, Hugh Jackman, recent declarat de revista People drept "cel mai sexy bărbat în viaţă", după ce a mărturisit că acesta a leşinat la puţin timp după ce au demarat filmările la producţia "Australia".
Cei doi joacă împreună în această peliculă, care a fost filmată într-o zonă mai puţin populată a continentului australian. La sfârşitul lunii trecute, atunci când a fost lansată oficial producţia, actriţa a recunoscut că, din cauza căldurii sufocante, a leşinat în timp ce călărea, ca parte a scenariului pe care îl avea de urmat la filmări, şi a fost dusă la spital. Aceasta a spus că nu a fost singura care a avut de suferit de pe urma temperaturilor extreme, ci şi partenerul ei de lucru, Hugh Jackman, care a leşinat la doar câteva ore după ce au început filmările.
"Evident, eu am pielea foarte deschisă la culoare şi locaţia filmului nu mă avantajează deloc. Mi-aduc aminte că stăteam pe cal şi îmi spuneam: "Doamne, uite cum te simţi înainte să leşini!" şi după aceea chiar am leşinat. Şi Hugh şi-a pierdut cunoştinţa chiar în prima zi. A început să se încline şi a rămas aninat deasupra calului, la 45 de grade, în timp ce călărea", povesteşte australianca ziarului britanic The Independent, citat de contactmusic.com.