Cântăreţul John Mayer, fostul logodnic al mai celebrei Jennifer Aniston, a fost dat în vileag, de curând, de cunoscuţi, care susţin că acesta ar avea o relaţie secretă cu actriţa Kristin Cavallari, relatează pe site-ul său bloggerul Perez Hilton.
Se pare că legătura romantică dintre cei doi durează de nu mai puţin de doi ani! Cuplul ar fi reuşit să treacă neobservat cu ajutorul prietenilor, care le-au pus la dispoziţie o locuinţă într-o zonă intimă din Hollywood.
O sursă din anturajul lui Kristin rămasă sub protecţia anonimatului spune că vedeta a ezitat să înceapă o relaţie serioasă cu muzicianul deoarece "nu vroia să fie pusă pe lista lungă a cuceririlor sale, plus că amândoi erau implicaţi în alte relaţii".