Au început înscrierile pentru Selecția Națională Eurovision 2022. Iuliana Marciuc: „Sper că artiștii vor profita de această oportunitate”

Comentează
Arhiva foto

Astăzi, 26 noiembrie, au început înscrierile pentru Selecţia Naţională a Eurovision 2022, care va avea loc în Italia. Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru ediția Eurovision România din acest an pot aplica până pe 19 decembrie 2021, transmit organizatorii într-un comunicat oficial.

În comparație cu alți ani, acum înscrierile se vor face exclusiv online, la adresa eurovision.romania@tvr.ro. Modalitatea de înscriere și organizarea concursului sunt prezentate în Regulamentul Selecţiei Naţionale, disponibil pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro.

„Sper că revenirea la Selecția Națională va fi de bun augur, iar artiștii vor profita de această oportunitate pentru a-și încerca șansa de a reprezenta România la Eurovision. Vom promova intens deschiderea înscrierilor, inclusiv în rândul școlilor de muzică și caselor de producție. De asemenea, așteptăm și proiecte realizate de compozitori din străinătate, pentru a crește volumul de înscrieri și, implicit, nivelul competiției”, a declarat Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România, la deschiderea sesiunii de înscrieri.

Calendarul pentru desfăşurarea preselecţiei

- 26 noiembrie – 19 decembrie: înscrieri - trimiterea pieselor, electronic, la adresa eurovision.romania@tvr.ro;

- 21-22 decembrie: preselecţii – piesele vor fi audiate de juriu, la sediul TVR;

- 23 decembrie: anunţarea pieselor care vor intra în concurs.

23 decembrie - semifinaliştii Selecției Naționale

După încheierea perioadei de înscrieri, juriul de preselecție va alege 45 de piese pentru Selecția Națională. Melodiile care vor trece de etapa preselecției vor concura în semifinală, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese pentru finală.

Premieră: publicul își votează favoriții pe contul de Facebook Eurovision România

Anul acesta, revenirea la formatul Selecţiei Naţionale va fi marcată de o premieră în sistemul de vot pentru telespectatori. În faza semifinalei, publicul va vota piesele favorite pe contul de Facebook Eurovision România și va califica cinci dintre piese.

Lista celor 20 de finaliști va fi completată cu rezultatele votului juriului de specialiști. În ultima fază a Selecției Naționale, câștigătorul va fi decis de juriul concursului și de telespectatori (prin SMS), punctajul acordat de public având ponderea punctajului acordat de un jurat.

România își va afla reprezentantul la Eurovision pe 5 martie 2022

Semifinala şi finala Selecţiei Naţionale se vor desfăşura la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie și martie. În marea finală vor accede primele zece piese, iar ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în competiția internațională.

Eurovision 2022 va avea loc în Italia

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. 41 de țări s-au înscris la ediția cu numărul 66 a concursului internațional.

Trofeul ediției precedente, organizată în Rotterdam, a fost câștigat de trupa Maneskin, cu piesa “Zitti e Buoni”. Din păcate, anul trecut, România a ratat calificarea în finala Eurovision 2021. Reprezentanta României, Roxen, cu piesa „Amnesia” nu a prins unul din primele 10 locuri din finala Eurovision.

European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite. Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!