Ioana Tufaru, fiica regretatei actrițe Anda Călugăreanu, și-a pus inel gastric anul trecut și a reușit să slăbească aproximativ 40 de kilograme. Însă acum, Ioana Tufaru va ajunge pe mâna medicilor, după cum a explicat în cadrul unei emisiuni de televiziune de la Kanal D.

Fiica marii actriței Anda Călugăreanu a explicat de ce are nevoie de intervenție chirurgicală.

 „La gastric sleeve credeam că o să-mi plece stomacul, aveam o senzație foarte ciudată. Operația a avut loc în octombrie. M-am simțit foarte bine, nu am nicio problemă. La un moment dat am avut, însă, niște arsuri. Eu m-am simțit bine după ambele operații. Nu o să mă mai întorc de unde am plecat. Gândirea mea spune așa: „Înainte s-a întâmplat pentru că eram gravidă și mi-era teamă că, dacă nu iau o gură de suc, o să pățească ceva copilul!”. Rău cu rău, dar mai bine fără rău.

Preferații mei sunt micii! Dacă micul e mare, acum intră un sfert. Dacă e mai potrivit, jumătate. Înainte intrau vreo 2-3. Se dilatase stomacul din cauza băuturilor acidulate. Mâncăm mult, nu a știut nimeni să îmi spună că trebuie să mănânc normal, chiar dacă sunt gravidă. Am exagerat, recunosc, sunt sinceră. Nu m-a tras nimeni de mânec[, nu mi-a zis că nu trebuie să mănânc pentru doi, ci trebuie să mănânc sănătos. Orez, cartofi am mâncat, dar asta mănânc și acum. E vorba despre cantitate.  Pe mine nu mă atrag dulciurile”, a declarat Ioana Tufaru.

Ioana Tufaru a slăbit, dar ajunge pe mâna medicilor. "Mă paște operația, am comis-o"

   
 „Mă paște operația, am comis-o. Am făcut o hernie ombilicală după sleeve. Am tot ridicat băiatul în brațe, are 15 kilograme, și am rupt. Domnul doctor a spus că o să facem iar operație, dar după ce ajung sub 100 de kilograme.
   
 Mi-a spus că nu se pune sleeve după sleeve. Eficient pentru mine ar fi fost by-pass, dar eu nu îmi permiteam stilul de viață de după by-pass. Domnul doctor a ales această variantă”, a declarat Ioana Tufaru în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir de la Kanal D.


Citește și: Cine este noul iubit al Biancăi Drăgușanu. Trăiește în mare lux | FOTO


 

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!