EXCLUSIV/ Iris se rupe în două! Cristi Minculescu pleacă din nou, luându-i cu el pe Valter Popa și Doru Borobeică

Comentează
Holograf, Iris și Compact s-au întâlnit “Ca pe vremuri” . Show spectaculos la Arenele Romane

După trei ani de tranziţie, în care s-au testat soliști și încă doi de fiere și compromis, din nou alături de Cristi Minculescu, Iris, ”floarea rock-ului românesc”, a rămas fără petale și aproape s-a ofilit din cauza orgoliilor. Veste-bombă pentru fanii celei mai iubite și longevive trupe rock de la noi, pe 18 august, data ultimului concert în această componență, formația se rupe dureros în două.Cristi Minculescu pleacă din nou din Iris, de acestă dată definitiv, și, surpriză, îi rupe din Iris pe Valter Popa și Doru Borobeică, iar Nelu Dumitrescu rămâne cu titulatura, cu Relu Marin și și-au tocmit deja solist, Costi Sandu, zis și ”Damigeană”(ex-Direcția 5, Krypton,Metrock, Act). Cel mai probabil, Cristi Minculescu se va prezenta artistic cu propriul nume.

Pentru a compensa greaua pierdere, nesperatele demisii ale lui Borobeică (care cântă în Iris din 1984) și Valter Popa (1986), Nelu Dumitrescu speră să-l convingă pe Ion ”Nuțu” Olteanu, alături de care a înființat Iris în 1976, să se repatrieze din Suedia și să reintre în grup. De asemenea, va arunca pe piață un nou album, material care este gata de cel puțin patru ani, însă a evitat să-l lanseze din cauza instabilității în componența trupei.

Citește și: Călătoriile şi comunicarea vor fi sub cod roşu pentru această zodie! Aspect extrem de prost pentru cei care susţin examene! HOROSCOP COMPLET URANIA pentru 8 -14 iulie 2017

„Iar când noi nu vom mai fi/ Vă veți aminti că a fost odată Iris”. Trupa se rupe în două!

În buna tradiție a trupelor de legendă românești, care nu știu să lase o poveste frumoasă în urmă și ”lungesc pisica”, cei de la Iris sunt nevoiți să o ia din nou de la capăt, la 41 de ani de la debut.

Cristi Minculescu a plecat din Iris pentru a doua oară, în 2012, dezamăgit că foştii colegi nu i-au înţeles problemele de sănătate, implicit ”ritmul” său fizic atenuat, în perioada de refacere de după operaţia de transplant de ficat suferită. Următorii ani, cei de la Iris au negat mereu împăcarea cu Minculescu și și-au încercat norocul cu alți doi soliști, Rafael Ciubotaru și Tony Șeicărescu. Din punct de vedere economic, ambelele tabere, cei de la Iris și Cristi Minculescu - au ajuns la sapă de lemn și au fost nevoiți să parcurgă o împăcare de compromis.

Formația-etalon pentru generații de rock-eri români, Iris a fost fondat în 1976 de Nelu Dumitrescu, Nuțu Olteanu și Emil Lechițeanu.

Costi Sandu, viitorul solist al trupei Iris

Citește și: A născut 5 copii, dar arată impecabil! Cum se menține în formă Anca Serea: „După o masă, mănânc…”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!