Iubita lui Florin Salam își aniversează mama. Roxana Dobre a primit sute de mesaje în dreptul imaginii în care apare alături de cea care i-a dat viață. Prietenii virtuali i-au urat la mulți ani și să se bucure cât mai mult una de cealaltă.Astăzi, 19 iulie, Roxana Dobre își aniversează mama. Comentariile au curs lanț pe pagina de socializare a brunetei.
"La mulți ani este foarte frumoasă!!!!, La mulți ani să fie sănătoasă și fericită!! , La mulți ani sănătoși! Să îți trăiască măicuța ! ? , La mulți anii sănătoși și să îți ajute Dumnezeu în tot ce ți-ai propus să se împlinească ??❤️".
Roxana Dobre a născut în urmă cu doar câteva zile. Florin Salam nu a fost prezent la nașterea băiețelului său, Simon Ștefan, iar Roxana a mers singură la spital, însă totul a decurs foarte bine.
„Sarcina a decurs ok, îi mulțumesc bunului Dumnezeu că totul a fost bine. Nu m-am abținut de la nimic. Am luat 16 kilograme de data asta, dar nu-i bai, suntem tinere. (…) În mare parte, da (n.r. camera copilului e amenjata). Mobilierul îl aveam deja de la fete, că eu nu sunt cu culori, am optat pentru alb. Botezul în niciun caz anul ăsta. În primul rând, eu vream să mă refac. Și vrem să fie un botez cum ne place nouă, micuț și cochet. O să fie la anul', a spus Roxana Dobre, la „Xtra Night Show', înainte de a intra în clinica unde urma să nască.
Citește și