O femeie a depus o plângere la tribunalul din Los Angeles şi susţine că a fost agresată de gărzile de corp ale actorului Johnny Depp chiar în timpul unui concert.
Robin Eckert, în vârstă de 53 de ani, o profesoară la Universitatea California din Irvine, a cumpărat bilete pentru sectorul VIP la un concert al trupei Iggy and the Stooges, în decembrie 2011. Americanca a spus că a fost trasă de păr de bodyguarzii actorului fără un motiv solid.
"Acest proces s-a născut dintr-o agresiune foarte dureroasă şi stânjenitoare, produsă fără nicio raţiune şi justificare. Depp a văzut agresiunea, dar, deşi el este şeful direct al gărzilor sale de corp, nu a făcut nimic pentru a le opri", a declarat Robin Eckert.
Judecătorul care se ocupă de caz a spus: "Cred că faptele expuse sunt suficiente. Indiferent dacă vor fi dovedite sau nu sau, teoria potrivit căreia ele au fost exagerate reprezintă un subiect diferit".