Kate, William şi ceilalţi membrii ai familiei regale au fost la slubja religioasă ţinută la catedrala St Paul din Londra, iar când au plecat spre Buckingham cei doi păreau abătuţi şi distanţi.
Ori or fi fost cuprinşi de o stare meditativă cauzată de slujbă, ori erau obosiţi, ori sunt certaţi. Chiar dacă au mers unul pe lângă celălalt, Kate nu l-a ţinut pe William de braţ aşa cum obişnuia şi nici nu a zâmbit la fotografi cum făcea mereu.
Ducesa de Cambridge părea tristă şi pierdută undeva în lumea ei. A reuşit să schiţeze la un moment dat un zâmbet scurt, dar în rest a păşit încet, cu ochii pironiţi în pământ sau privind undeva departe.
Află şi cu ce i-a scos Kate din minţi pe britanici, la jubileul regineiImagini Hepta