Cântăreaţa Katie Melua a văzut moartea cu ochii după ce a adormit pe balconul unui hotel din New York.
Katie era la o petrece într-o cameră situată la etajul opt şi se bucura de priveliştea mirifică. Din
nefericire aceasta a aţipit pentru o fracţiune de secundă şi a fost la un pas de a pica de la 21 de metri peste balustradă.
“Aproape că m-am întâlnit cu moartea pe acel balcon din New York. Adormisem foarte puţin şi mi s-a părut că zbor”, a declarat Katie.
“Katie a fost în turneu în America, a călătorit, doar ea şi chitara sa. Din nefericire a adormit şi a visat când era pe marginea balconului”, a menţionat purtătoarea ei de cuvânt.
Din fericire însă lângă cântăreaţă se afla o persoană cu un dezvoltat spirit al observaţiei care şi-a dat seama că este în pericol şi a dus-o imediat înăuntru.