„Să dansezi la bustul gol în faţa a mii de fete în extaz poate fi visul oricărui băiat la 20 de ani, dar când ai acasă doi copii şi nu ai mai făcut asta de zece ani, se schimbă puţin problema", spune Keith Duffy de la Boyzone, pentru care revenirea pe scenă a fost un calvar.
La cei 34 de ani ai săi, Keith a învăţat că nu mai e la fel de rezistent ca în tinereţe. După 20 de milioane de albume vândute, cei cinci de la Boyzone s-au despărţit în anul 2000. Acum, vor să revină pe scenă. „Nu am putut spune nu. E adevărat că mi-era dor de anii aceia, însă în tot acest timp după despărţire am dus o viaţă bună, m-am relaxat, mi-am văzut de familia mea", povesteşte Keith pentru Daily Mail.
Revenirea pe scenă l-a costat scump pe cântăreţ. Pentru că trebuia să slăbească urgent, Keith a început un program foarte solicitant. Alerga opt kilometri pe zi şi făcea diverse exerciţii de fitness care îl suprasolicitau. Asta a dus la o criză de hernie. "Am fost şocat. Credeam că doar bărbaţii în vârstă au aşa ceva. Am fost dus de urgenţă la spital şi acolo mi-au spus că trebuie să mă opereze şi că, mai mult, nu mai am voie să mă antrenez", povesteşte cu groază solistul.