Este clasa a 10-a, are 1.81 şi timp de trei ani a practicat judo. Numele ei este Mădălina Petrean şi este fata care în doar câteva luni a avut o ascensiune de invidiat. În august 2012 participa pentru prima oară în viaţa ei la un concurs de Miss. L-a câştigat şi a devenit Miss Arad. Titlul câştigat a propulsat-o, în iarnă, direct pe scena celui mai important eveniment de modă din ţară, Bucharest Fashion Week, unde a fost, de asemenea, încoronată cu titlul de Miss F Catwalk, eveniment care a fost transmis în întreaga lume prin intermediul FashionTV.
Acesta a fost momentul care a propulsat-o pe frumoasa Mădălina în moda europeană. În urmă cu două săptămâni a participat la un alt prestigios concurs de modă, FashionTV Winter Festival, în Austria. Apoi a urmat Roma, unde a fost model pentru ultima colecţie a designerului Giada Curti şi unde a fost remarcată de designeri renumiţi din întreaga Italie. La Roma a ajuns graţie lui Nicu Gheară, un cunoscut susţinător al modei, şi a fost ajutată de două renumite modele din România care şi-au câştigat deja faima internaţională, Claudia Neghină şi Ioana Francia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b71a60b5660973e5424521498aa9d833.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c182ba7f889179c8a143835049c324c3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_930dd4fb8a64b48a151490b3ec63be06.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6962a5d350650e6e4a2b64f0002ddc77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_253abb12ec28052eb589584f69f08674.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_505d07aa54f74095c10addadc1cf627a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0b04a782be1a6ae4e58eaf6097d8fcb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_feb1525ab82d1fac331dfe62391d7701.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_75298abd58427cd0486b0c0156d7ce90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_35b04887ba91ca45bb9c0349af01c54f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f987e267d19a58e2549ad83ff477d47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7642283fc1ace1b1d103a07fbf0e5c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_89cdc8b44a079700b7ffcb419b4d108e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5c5363d75cb51095e856e3f050fb0149.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.