„Am spus că nu vreau să comentez toate prostiile care apar în presă. Eu nu-s circar, sunt antrenor!

Este pentru ultima dată când cineva își mai permite să mă jignească pe mine, să-mi pună soția și copiii în asemenea situații penibile, să ne bage familia în aceste nenorociri: amante, afaceri pentru amante și toate prostiile care apar zilnic peste tot!

De astăzi, fiecare publicație, site, canal media care nu scoate mizeriile scrise la adresa mea și a familiei mele va suporta consecințele legii.

Laurențiu Reghecampf, reacție dură după scandalurile în care a fost implicat. „Eu nu-s circar. Este ultimul avertisment”

Familia Reghecampf Prodan a muncit pe brânci o viață, iar dumneavoastră puneți în ziare asemenea prostii care sunt menite să distrugă imaginea, demnitatea și integritatea noastră. Repet.

Este ultimul avertisment către dumneavoastră. Scoateți aceste mizerii și de astăzi fără probe evidente nu îmi mai distrugeți sistematic viața dacă aveți puțin respect și omenie. Familia noastră este una integră și serioasă. Unde aceste mizerii scrise de presă nu au ce să caute.

Sunt mâhnit, căci în această țară nu există o umbră de respect față de oamenii care au făcut ceva notabil pe pământul ăsta! Să vă fie rușine! Față de copiii mei și față de toată familia mea”, a declarat Laurențiu Reghecampf, pentru SpyNews.ro

Anamaria Prodan, adevărul despre presupușii interlopi

Anamaria Prodan neagă că ar fi angajat interlopi pentru a o pedepsi pe presupusa amantă a lui Reghecampf.

Vedeta susține că totul este o poveste inventată, că multe persoane încearcă să îi facă rău, așa că o atacă unde e mai sensibilă: familia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.