Liviu Vârciu a mărturisit că își dorește încă un copil, cât mai curând. Copleșit de emoții, acesta a refuzat să își țină fetița în brațe, atunci când s-a născut.

Liviu Vârciu, un tată fericit

„E neașteptat de bine, prietenii mă speriaseră întâi. La spital mi-a spus asistenta dacă vreau să o iau în brațe și i-am spus că ferească Dumnzeu, că îmi era frică. Mi-era frică să o iau în brațe la început, dar Dumnezeu mi-a dat putere.

Apucați-vă să faceți copii. La un moment dat, cea mică stătea pe mine și am avut o stare. Mi-am sunat un prieten și i-am spus că, ții minte când mergi într-un club, ai cea mai bună masă și vine o tipă și intri în vorbă cu ea și o iei acasă și se întâmplă ceva și te trezești dimineață cu gustul acela, că ce seară ai avut, ia toată starea asta și înmulțește-o cu o sută. Nu cred că îmi trebuie altceva să fiu fericit. Nu mă opresc aici, îmi mai doresc copii pentru că cu asta rămâi”, a spus Liviu Vârciu.

Vechi prieteni, dar mai mereu rivali pe platourile de filmare, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu au decis să lase deoparte orice concurenţă şi să facă echipă în cadrul celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1.

Ad placeholder

Citește și :

Ce scrie în testamentul Cristinei Stamate. Actrița și-a presimțit moartea și a luat măsuri

 

 

Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
PARTENERI - GSP.RO
Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
Horoscop 7 august 2020. Balanțele se bucură de mai multă apreciere din partea superiorilor
HOROSCOP
Horoscop 7 august 2020. Balanțele se bucură de mai multă apreciere din partea superiorilor
RECOMANDĂRI