Binecunoscutul artist Marcel Pavel și-a aniversat ziua de naștere. Artistul a povestit, la emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stars, de ce surprize a avut parte de la copiii săi.

„M-au trezit din somn, dormeam și eu așa de bine și au zis: tată, uite tortul, șampania, la mulți ani. Îi iubesc enorm, iar Sasha chiar m-a surprins foarte mult cu gestul său. de obicei, el mai mult primește, decât să dea.

Fiica mea a zis că ea este regina, este îmbrăcată de gală, într-o rochie roz…

Eu sunt în casă stăpânul, soția mea stă în genunchi în fața mea și îmi zice să ies de sub pat, știi vorba aia. În familia mea este o armonie extraordinară și mă bucur că la 59 de ani am o familie extraordinară, 3 copii frumoși și o femeie frumoasă, care mă suportă”, a declarat Marcel Pavel.

„Iubește la maxim copiii și familia, dar și pe mămica lui, pe frați lui, pe sora lui, sunt foarte mulți, avem un neam foarte unit și foarte frumos.

Îi urez la mulți ani, cu multă sănătate, să fie aproximativ la fel, că întotdeauna există și mai bine, și poate așa vom fi și noi mai buni, lângă el”, a completat și soția lui Marcel Pavel.

Ad placeholder
Tolo: Rareș președinte! Ca să le facă dosare celor care nu gândesc ca el
Recomandări
Tolo: Rareș președinte! Ca să le facă dosare celor care nu gândesc ca el
 

Marcel Pavel s-a căsătorit în 1992 cu Violeta Șmîșleaeva, fostă balerină a Teatrului Bolșoi din Moscova. Cuplul are trei copii. Cei doi băieți, Sasha și Richard, sunt amândoi interesați de oportunitatea unei cariere muzicale. În 2013, Violeta i-a dăruit și o fetiță, care a primit două nume Ioana și Iuvenalia, după bunicul ei din partea mamei.


Citește și: 

14 ani de la moartea lui Teo Peter. Adrian Ordean are amintiri groaznice: chemat să ia ce-a rămas, într-o pungă!

 

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac e amețitoare! Cu ce star se iubește, după Ileana Lazariuc
Klaus Iohannis, surprins cu ALTĂ femeie la Ziua Marinei. Cine e bruneta cu care a defilat azi, de Sfântă Mărie. Unde e Carmen?!
PARTENERI - PLAYTECH
Klaus Iohannis, surprins cu ALTĂ femeie la Ziua Marinei. Cine e bruneta cu care a defilat azi, de Sfântă Mărie. Unde e Carmen?!
Horoscop 15 august 2020. Racii primesc propuneri dintre cele mai îndrăznețe, dar nu de asta au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2020. Racii primesc propuneri dintre cele mai îndrăznețe, dar nu de asta au nevoie
RECOMANDĂRI