Timp de aproximativ trei luni au stat în jungla din Republica Dominicană, unde au trecut prin cele mai dificile probe. În această seară, de la ora 21.30, pe PRO TV va fi difuzată marea finală de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Anisia Gafton, Giani Kiriță și Sali Levent se luptă pentru a obține titlul de Regina/Regele junglei.

În această seară, în direct din România, celebritățile vor păși pentru ultima oară în cel mai intens reality show al momentului – „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Cei trei finaliști au dat tot ce au avut mai bun pentru a ajunge până aici. Însă, diseară, puterea este a celor de acasă: ei vor desemna ce vedetă merită titlul de Rege sau Regină a Junglei.  

Timp de trei luni s-au luptat cu cele mai mari frici ale lor. Au stat față-n față cu șerpi, tarantule sau gândaci. Au mâncat preparate culinare greu de privit. Au locuit sub cerul liber, departe de casă, în mijlocul junglei, alături de alți oameni cu personalități diferite. Totul pentru a demonstra cât de puternici sunt. Anisia Gafton, Giani Kiriță și Sali Levent sunt cei trei finaliști care încearcă astăzi să pună mâna pe marele premiu. „Toate zarurile sunt în mâinile voastre. Voi veți decide dacă avem Rege sau avem Regină a Junglei”, spune Cabral. 

Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu
Recomandări
Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu
radu-vladut-sali-levent-giani-kirita-si-anisia-gafton-sunt-celebru-scoate-ma-de-aici-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Fanii show-ului pot câștiga o vacanță de 2 persoane în Republica Dominicană

În această seară, cei de acasă vor avea șansa să interacționeze cu celebritățile lor favorite. Pe parcursul finalei, telespectatorii vor putea adresa întrebări pe rețelele sociale, iar cele mai interesante vor fi adresate în direct. În plus, fanii show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” au ocazia să să ajungă în țara în care s-a filmat cel mai intens experiment TV al momentului. Pentru a câștiga o vacanță de 2 persoane în Republica Dominicană, dar și un abonament de 1 an la VOYO, trebuie să găsească indiciul de pe ecran și să completeze formularul de concurs de pe www.protv.ro/suntcelebru.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
Adevarul.ro
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Observatornews.ro
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI