În vârstă de 45 de ani, Monica Bîrlădeanu a fost invitată la emisiunea de Revelion de la Pro TV, la PROTEVELION. În cadrul ediției speciale moderate de Pavel Batoș și Raluka, actrița a fost întrebată ce planuri are pentru viitor, iar declarația ei a lăsat loc de interpretare.
Ea a mărturisit că își dorește să aibă o masă plină, însă nu a oferit prea multe detalii, precizând că abia la sfârșitul lui 2024 va dezvălui la ce s-a referit de fapt. „Eu îmi doresc de la 2024 o masă plină. Acesta este un lucru care, momentan, are sens doar pentru mine. Dar vă spun la sfârșitul anului viitor la ce m-am referit”, a spus actrița, la Pro TV.
Cei prezenți în emisiuni au fost uimiți de confesiunea făcută de Monica Bîrlădeanu, în special Matilda Pascal Cojocărița, care a zis: „E gravidă, e gravidă”, a fost reacția cântăreței de muzică populară, după declarația făcută de actriță, conform wowbiz.ro.
Astfel, imediat au apărut zvonuri cum că Monica Bîrlădeanu e însărcinată. Speculațiile au ajuns și la urechile vedetei, care într-o postare pe Instagram a negat, nu e însărcinată. „Oameni buni, știu că se tot scrie de ieri întruna, dar sunt fake news: nu sunt însărcinată. Un an nou bun tuturor”, a scris Monica Bîrlădeanu, pe contul ei oficial de Instagram.
Monica Bîrlădeanu are o relație cu Valeriu Gheorghiță
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță trăiesc o frumoasă poveste de iubire, departe de lumina reflectoarelor. Cei doi protagoniști ai unei relații discrete au ales să se bucure de momentele frumoase petrecute împreună în intimitate și să se deconecteze de la agitația vieții cotidiene.
La începutul acestui an, Monica și Valeriu au optat pentru o escapadă romantică la munte, unde au ales să se distreze pe pârtie. Cuplul, cunoscut pentru discreția sa, a decis să-și petreacă timpul într-un mod activ și relaxant, departe de ochii curioși ai publicului.
Astfel, distracția pe pârtie și clipele petrecute împreună la munte reprezintă doar un alt capitol al relației lor, care pare să se dezvolte într-un mod echilibrat și armonios. „1 ianuarie pe mine m-a prins pe pârtiile Dolomiților, unde a și nins astă noapte, așa că peisajele erau mult mai prezentabile de dimineață și uite-așa am și ce să vă arăt.
În orice caz, situația zăpezii pe Italia, cel puțin, se prezintă cam așa. Să avem cu toții un an nou binecuvântat cu tot ce ne e de folos fiecăruia dintre noi”, le-a spus Monica Bîrlădeanu prietenilor virtuali de pe contul său de Instagram, iar aceștia au reacționat rapid la filmulețul postat de actriță de pe pârtie.
„Gânduri bune!”, „Aici sunt și eu”, „Distracție plăcută!”, „Binecuvântări!”, au fost câteva dintre mesajele primite din partea fanilor.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Dori.l • 08.01.2024, 16:57
Daca este, sa fie sanatoasa! ... Daca nu este, dar isi doreste... bafta!