Potrivit dcnews.ro, fiica lui Dorin Mateuţ a fost condamnată la o lună de închisoare de Curtea din Amsterdam pentru ca a făcut cumpărături de peste 100.000 de euro cu mai multe carduri clonate.
Magistrații olandezi au reținut numai o parte dintre faptele Nataliai Mateuț. Acum, fiica fostului dinamovist trebuie să restituie sumele pentru care a folosit cardurile false, dar să se prezinte și pentru executarea pedepsei la un penitenciar din Olanda.
Natalia Mateuţ a fost reţinută la 2 aprilie 2011 chiar la ieşirea dintr-un magazin de lux din Olanda. Tânăra ar fi folosit cu intenţie mijloace de plată despre care ştia că sunt false în timpul unei vacanţe de o săptămână la Amsterdam. Potrivit poliției olandeze, ea era împreună cu alte trei persoane care fac parte dintr-un grup de falsificatori de carduri.
Contactat telefonic, Dorin Mateuț, tatăl Nataliei, neagă versiunea: „Am vorbit cu avocatul, nu este nimic adevărat. A fost propunerea procurorilor, dar ea a fost achitată. Mi-a trimis achitare, o am acasă”, a declarat „Mateo”, aflat la Săcele, în cantonament cu Dinamo, potrivit sportnews.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.