Seismologul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului de Fizică a Pământului, invitat în această ediţie a emisiunii, a declarat că „au existat unele semne” care prevesteau un eveniment de o asemenea amploare. Aceste predicţii sunt însă valabile în cazul Peninsulei Nipone, pentru că, în ceea ce priveşte zonă Vrancei, acelaşi seismolog a declarat în trecut că este „atipică” şi imprevizibilă.
De asemenea, seismologul va explica şi ce repercusiuni are un astfel de seism asupra lumii întregi, ţinând cont de faptul că, în urma să, s-a produs o modificare a axei Pământului.

Neţi Sandu va încerca să ofere telespectatorilor „Crime Time” posibile explicaţii pentru tragedia prin care trece Japonia. Au existat opinii care susţineau că seismul care a lovit Peninsula Nipona are legătură cu Super Luna, care îşi va face apariţia pe data de 19 martie. Exemple din istoria mai mult sau mai puţin recentă a omenirii par a veni în sprijinul teoriei care susţine că apropierea Lunii de Pământ, prin fenomenul denumit de astronomi „perigeu lunar” şi care va avea loc pe data de 19 martie, prevesteşte cutremure de proporţii.
Este acest lucru o realitate care trebuie luată în consideraţie, sau sunt doar speculaţii ale anumitor oameni de ştiinţă? Astrologul Neţi Sandu va dezbate, în ediţia din 14 martie a emisiunii „Crime Time”, mult discutatele teorii legate de evenimentul Super Lunii care va avea loc săptămâna viitoare, dar şi despre ceea ce îi va rezerva viitorul Japoniei, ţara născută sub semnul Capricornului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.