O artistă din Egipt, în închisoare din cauza unui videoclip care incită la depravare. Luna trecută, o instanţă inferioară o condamnase pe Shyma la doi ani de închisoare.
Un judecător de instrucţie din Egipt a ordonat ca o cântăreaţă locală să fie închisă timp de 15 zile în aşteptarea unor interogatorii suplimentare în cazul unor acuzaţii de instigare la depravare într-un videoclip muzical.
Laila Amer, o artistă mai puţin cunoscută din această ţară, fusese arestată la începutul acestei săptămâni după ce un avocat a depus o plângere legală, în care o acuză pe cântăreaţă că ar fi făcut aluzii de natură sexuală şi ar fi lezat moralitatea publică în videoclipul său “Bos Ommak” (“Priveşte la mama ta”), al cărui titlu rimează cu o insultă colocvială în arabă.
Videoclipul piesei „Andy Zoroof/I Have Issues” a stârnit controverse în societatea conservatoare din această ţară. Cântăreaţa le-a cerut scuze persoanelor care i-au considerat videoclipul ca fiind „nepotrivit”.