Pare incredibil însă, în vreme ce alte vedete fac eforturi pentru a rezista meniului de post ori trec pe diete drastice în lupta cu kilogramele pentru a arăta bine, Madeleine a postit doar cu paste. În accepțiunea sa, soluția ideală de a îmbină utilul cu plăcutul și centimetri în minus cu plăcerea gustului o reprezintă pastele și tăiețeii cu 0 calorii din konjac. ”Este o rădăcină comestibilă a unui arbore asiatic cu același nume. Konjac este un aliment fără gluten, 100% natural, non-alergeni, care înlcoiuește cu succes orice tip de paste. Deși nu au aceeași textură ca și echivalentul lor standard și asta pentru că nu au amidon, carbohidrați simpli sau grăsimi, gustul lor este unul neutru care preia instant gustul sosului sau legumelor cu care le amestecați. Prin urmare, pe cât de gustos este sosul, pe atât de gustoase vor fi și pastele din konjac. Știu că pastele nu sunt indicate în nici o cură de slăbire, pentru că sunt carbohidrați și au multe calorii, însă pentru că sunt o mare consumatoare, acestea fiind mâncarea mea preferată, m-am bucurat foarte tare să descoper și această variantă de paste fără calorii, pe care pot să le mănânc chiar și zilnic fără remușcări și fără să-mi pun deloc silueta în pericol”, ne-a declarat Madeleine.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții