Rouge a avut programată, zilele trecute, o nouă filmare, pentru următorul său videoclip. Totul era aranjat, mai lipsea doar vedeta pentru a trece la treabă. Doar că „socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg”. Artista a fost nevoită să-şi schimbe planurile şi să ajungă mai întâi la cosmetică.

Motivul?

„Uneori a senzaţia că mi se fac farmece. Nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă. În drum spre studiou, m-am trezit pe faţă cu două coşuri inestetice, iar la scurt timp mi s-a rupt şi dresul. Astfel că, în loc să merg unde trebuia, am fost nevoită să întorc maşina şi să mă îndrept spre salonul de înfrumuseţare unde, la trei săptămâni, fac un tratament cosmetic. Mi-am cerut scuze faţă de echipa cu care lucrez, dar asta e, uneori apare şi neprevăzutul”, a mărturisit Rouge pentru Libertatea.

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Accidentul mortal din Dolj a fost filmat. Un copilaş de 4 ani a murit pe loc, fraţii lui mai mari şi părinţii au ajuns la spital - VIDEO
Observatornews.ro
Accidentul mortal din Dolj a fost filmat. Un copilaş de 4 ani a murit pe loc, fraţii lui mai mari şi părinţii au ajuns la spital - VIDEO
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP

Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Știrileprotv.ro
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE