MENIU CAUTĂ
, de Alina Guta

Oana Roman vrea să evadeze din țară! De ce nu-i place în România

Distribuie

Oana Roman spune că în vara asta nu a avut parte de vacanță, iar zilele petrecute la mare au fost doar în scop profesional, pentru că oricum pe litoralul românesc nu se poate relaxa. Tocmai din acest motiv, ea și-ar dori să evadeze în altă țară.

„Anul acesta, la fel ca anul trecut, am stat mult pe litoralul românesc pentru că am muncit. M-am ocupat de imaginea unui local din Mamaia, inaugurat anul acesta. Nu prefer litoralul românesc pentru vacanţe deoarece vreau să fiu liniştită, să pot merge la plajă şi pe stradă fără să mă cunoască cineva, or, asta, în România, pentru mine este imposibil(…)Am din ce în ce mai des momente în care îmi doresc să evadez departe de toţi. Îmi închid uneori telefonul o zi, două şi stau doar cu mine… Alteori chiar plec din ţară sau în locuri unde nu mă cunoaşte nimeni. Astfel îmi încarc bateriile”, a declarat Oana Roman pentru ring.

Oana susține că în acest moment nu are o relație amoroasă, dar nici nu ar vrea să știe despre ea în cazul în care ar fi existat.

„Eu am refuzat în ultimii ani să comentez în vreun fel viaţa mea personală şi asta a dat curs unor speculaţii, dar rămân pe poziţii şi nu doresc să vorbesc public despre viaţa mea personală. Nu am nicio relaţie în acest moment şi, dacă aş fi avut, oricum n-aş fi dorit să comentez”, a mai spus Oana Roman.

Citește mai multe despre Oana Roman pe Libertatea.

Comentarii