Cei doi soţi se ajută cum pot, având în vedere că ambii au serioase probleme de sănătate. Catrinel se resimte după operaţia la piciorul drept, pe care l-a cam chinuit la ediţia trecută a emisiunii “Dansez pentru tine” de la PRO TV. “Am încă probleme cu glezna, m-am operat, am făcut recuperare, dar, din păcate, de când cu accidentul lui Gabi, nu am mai avut deloc timp de mine şi durerile au reapărut”, ne-a spus Catrinel.

Peste două luni, la control medical

Ea aşteaptă cu sufletul la gură verdictul medicilor care i-au operat soţul, căci, de două luni, acesta e imobilizat într-un cărucior. “Zilele acestea, merg cu el la control şi avem emoţii. În România, ne vom întoarce la sfârşitul lunii mai. Mă voi duce la doctor, ca să vedem ce mai pot face”, ne-a mai zis ea. Pentru că nu se poate descurca cu soţul bolnav şi cu fiica lor în vârstă de trei ani, Catrinel a apelat la ajutorul părinţilor ei: “Abia aştept să vină părinţii mei din România, căci mi-e greu singură. Mama o să ne răsfeţe cu bunătăţuri, iar tata are întotdeauna o vorbă de încurajare

Urmărește-ne pe Google News
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
GSP.RO
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Playtech.ro
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Observatornews.ro
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Știrileprotv.ro
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama