EXCLUSIV/ Paula Chirilă vrea să se lanseze în muzică! «Am un prieten care mă așteaptă de multă vreme în studio»

Comentează

Paula Chirilă vrea să se lanseze în muzică, dar pentru asta, va trebui să facă o vrajă și să dilate ziua, fiindcă deja are atât de multe de făcut, încât abia își mai găsește timp să doarmă. E jurat într-o emisiune la Antena 1 și filmează pentru a doua, joacă în câteva piese, ba chiar și-a luat și un job de șefă la teatru!Libertatea: Ce-ai făcut în pauza de televiziune, între plecarea de la “Mireasă pentru fiul meu” și “FANtastic Show”?Paula Chirilă: Am făcut teatru, am mai scos un spectacol, acum repet la “Romeo și Julieta” la Pitești, de asemenea, sunt șefă la secția de teatru pentru copii și tineret a Teatrului “Al. Davila” din Pitești, iar asta îmi place mult. Este o mare provocare să conduci un colectiv de oameni care are așteptări de la tine -bine, și eu am așteptări de la ei! - și îmi doresc foarte mult să nu mă pierd ca om, deși nu cred că o s-o fac, pentru că sunt destul de realistă, cu picioarele pe pământ. Vreau să ajut oamenii de acolo să aibă spectacole mai frumoase, să vină acolo regizori mai buni, iar ei să-și perfecționeze stilul de joc. Fac așadar o mulțime de lucruri și încerc să le fac pe toate cât de bine pot. Abia îmi mai găsesc timp să dorm!

În ce piese joci?

Joc în “Un bărbat și mai multe femei”, la Teatrul de Artă București, în “Nimic nu-mi scapă”, la Teatrul de pe Lipscani și, mai nou, în grădina TVR, în “E soare/ plouă” la Teatrul Roșu, în “Doctori de femei” la Teatrul Metropolis și, din 23 septembrie, în “Romeo și Julieta”, cu Bebe Cotimanis, la Teatrul Dramatic “Al. Davila” din Pitești. Bebe e un om absolut senzațional, un actor de la care am de învățat foarte multe, un ghem de energie bună. De asemenea, joc în “Te iubesc, dar nu pe tine”, la Palatul Copiilor, într-o distribuție de zile mari, cu Andreas Petrescu, Leonid Doni, Anca Dinicu, Doina Teodoru și Alina Chivulescu. E un spectacol fabulos, o comedie genială scrisă de Andreas Petrescu.

A mers cu TIR-ul de la un teatru la altul

 Spuneai, la un moment, că ai făcut ceva nebunii de dragul meseriei...

Cred că pentru profesia mea nu am făcut destul... Aș face orice pentru meseria mea. Dacă există un regizor care să mă motiveze să fac ceva pentru un spectacol, fac! Îmi amintesc că lucram la două-trei teatre deodată și am mers cu TIR-ul, fără să mă gândesc vreo clipă că mă pun în pericol. Altădată, eram brunetă, aveam părul până la fund și m-am tuns zero! Și am învățat să scot flăcări pe gură pentru un spectacol.

În plan personal ai făcut nebunii?

A, da, le-am trăit pe toate. Și încă cred că mai fac! (râde)

Paula Chirilă vrea să se lanseze în muzică: «Am și început să repet cu o trupă, dar a trebuit să opresc proiectul anul trecut»

Ai cântat, la un moment dat, cu formația Boema din Oradea. Te-ai gândit vreodată să mergi pe drumul muzicii, să încerci să-ți croiești o carieră și în domeniul ăsta?

M-am gândit. La un moment dat, am și început să repet cu o trupă, cu niște muzicieni impecabili, printre care Sorin Zlat, care este un pianist de jazz fabulos, multipremiat prin străinătate, și cu Claudiu Purcarin, bateristul de la Nightlosers, cu niște chitariști excepționali și cu un contrabasist foarte bun, dar a trebuit să opresc proiectul anul trecut, când am început să lucrez la “Te cunosc de undeva!”. Apoi, au venit alte proiecte... Însă am un prieten care mă așteaptă de foarte multă vreme în studio, un producător care vrea să facă ceva pentru mine, care a simțit că mi se potrivește o anumită nișă, un anumit gen de muzică, un prieten pe care l-am tot amânat, dar căruia îi promit pe această cale că atunci când voi lua concediu de la teatru o să intru cu el în studio, măcar pentru o săptămână-două, să lucrăm și să scoatem ceva. Nu vreau să spun deocamdată despre ce gen de muzică e vorba...

«Eu și Marius lucrăm la relație»

Cum mai sunt lucrurile pe acasă? După zvonurile legate de divorț, spuneai, anul trecut, că tu și Marius lucrați pentru relația voastră și că sunteți pe drumul cel bun...

Paula Chirila si sotul ei Marius Aciu

Suntem ok. El s-a mutat aici, în București și da, lucrăm la relație, pentru că e normal, au trecut niște ani peste noi și amândoi suntem niște oameni ocupați. Cu îngăduință și răbdare, cu iertare și acceptarea celui de lângă tine, cred că poți să faci lucruri mari și să repari, dacă s-a stricat ceva, sau să evoluezi. Nu cred că poți să recreezi ceva ce a fost acum zece ani, dar cred că poți să creezi altceva.

Carla, fetița voastră, are 7 ani și jumătate. Dă vreun semn că-ți calcă pe urme sau o atrage alt domeniu?

Carla este o actriță încredibilă! Mă vede cum reacționez și îmi copiază mimica, iar eu mă uit la ea și parcă mă văd în oglindă. Ca orice copil, este extrem de activă, dansează și e pasionată de zona artistică. Eu mi-aș dori să își găsească o meserie mai bănoasă și mai puțin agitată decât a mea, pentru că a mea chiar este extrem de agitată. În același timp însă, meseria pe care o am este uluitoare și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat talentul acesta. Așadar, Carla are veleități artistice și îi place că le are, iar asta pe mine mă sperie. O să vedem ce va face. Poate va fi mai pragmatică decât mine.

Paula Chirila si fiica ei Carla

Ai mai vrea un copil?

Aș vrea, dar mi-e teamă. Am trecut de 40 de ani... Pe de altă parte, nu e târziu niciodată, doar avem atâtea exemple. Mi-e frică de un alt doilea copil, pentru că sunt foarte ocupată și nu știu dacă mi-aș mai găsi eu loc în viața lui... Însă, dacă o fi să fie, o să-i mulțumesc lui Dumnezeu.

Cu planurile de vacanță cum stai?

Mă tot sfătuiesc cu Marius unde să plecăm. Eu sunt un pic cam prinsă acum, urmează niște filmări la o altă emisiune (“Aventură cu 4 stele” - n.r.) și încerc să-mi găsesc timp. El e desemnat să găsească vacanța și îmi tot trimite variante, peste care mă uit în pauzele de filmare. Eu i-aș propune, și sper să fie la fel de nebun ca mine și să accepte, să ne facem bagajele, să găsim un last minute și să plecăm în câteva ore într-o destinație oarecare. Eu așa mi-aș dori să facem anul acesta. El e mai conservator, mai reticent, mai pe stil vechi, eu sunt mai zgubilitică. Cu toate astea, sper să ne iasă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
18:40
Susținătorii lui Călin Georgescu la Arestul Central și DIICOT au primit amenzi de 101.000 lei. Jandarmeria Capitalei a făcut și 5 sesizări penale
18:17
Peste 1 miliard de oameni suferă în tăcere: Decizia OMS care poate schimba definitiv viața pacienților cu probleme de sănătate mintală
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...