Cei doi membri ai trupei britanice Pet Shop Boys au fost rugaţi de organizaţia PETA să schimbe numele formaţiei, pentru ca acesta să sune mai favorabil animalelor, relatează site-ul Bang Showbiz.
Neil Tennant şi Chris Lowe au refuzat cererea PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) de rebotezare în Rescue Shelter Boys, după ce oficialii organizaţiei au făcut propunerea în ideea că "rescue shelter" (adăpost de animale) suna mai bine decât "pet shop" (magazin de animale).
PETA a mai propus celor doi să susţină campania împotriva cumpărării de pisici şi câini de la magazinele de profil. Tennant şi Lowe au precizat că nu au cum să accepte solicitarea de schimbare a numelui, dar că susţin cauza organizaţiei, întrucât şi ei sunt iubitori de animale.