Având în vedere că aici și-a întemeiat o familie și are copii, plus 15 ani în care a cântat alături de toată galeria de artiști ai noștri, Ciro se simte mai mult român.”Mă consider mai mult român decât italian, deși m-am născut în Napoli. Probabil genele din partea mamei au fost mai puternice”, ne spune solistul (47 ani) care a lăsat o carieră de ofițer la Carabinieri (a absolvit Academia militară aplicația carabinieri și a activat 11 ani într-o brigadă) pentru o meserie mai puțin periculoasă, scena muzicală. ”Meseria de carabiner a fost una frumoasă, dar foarte riscantă, mai ales în zona unde am activat”, păstrează discreția Ciro despre meseria sa de ofițer în rezervă.
Povestea incredibilă a cântărețului Ciro de Luca! A fost ofițer la Carabinieri, locuiește la Slobozia și e iubit de tot showbizz-ul muzical
Artistul, ce a ales să treacă după 2000 de ani ”podul lui Apolodor,” s-a născut în 1970 la Napoli din tată italian și mamă româncă (FOTO, la absolvirea Academiei Militare), Bărăganul fiindu-i cunoscut din vacanțe, chiar dinainte de 89. Nu s-a visat mereu militar căci, din adolescență a scris poezii și a compus texte muzicale. La 13 ani, în urma unei colaborări cu o emisiune de divertisment de la un post de televiziune din Napoli, a fost remarcat și promovat de Enzo, vărul popularului actor italian Marcello Mastroianni.
În România a rămas după ce a descoperit plăcuta emoție a scenei (a fost concurent la Festivalul de muzică ușoară de la Amara, în 1999) și brusc a hotărât să înlocuiască pericolul meseriei sale. Fermecat de talentul italianului, actorul Alexandru Arșinel l-a convins pe Ciro să se stabilească definitiv aici printr-un contract de nerefuzat, italianul fiind văzut timp de 10 ani la principalul Teatru de revistă românesc, ”C. Tănase”.
Ciro de Luca: ”Viața mea în România? Sunt un om modest”
”România am văzut-o pentru prima oară la 4 ani. Vin în România de mic, mi-am petrecut vacanțele de vară și iarnă la Fetești, la bunici. Nu sunt cetățean român deoarece la 18 ani eram elev la carabinieri iar mama mea abia și-a recăpătat cetățenia română. Și, prin lege, doar fratele meu, care era minor pe vremea aceea a obținut cetățenia automat”, explică Ciro. ”Consider că este loc pentru toată lumea în branșa muzicală atâta vreme cât există decentă. Eu nu sunt impotriva niciuni gen muzical. Am cântat și cu Mădălina Manole, Mihai Constantinescu, Gabriel Dorobanțu, Aurelian Temișan, dar și cu Adrian Minune ori Liviu Mititelu”, este de părere artistul.
”Viața mea în România? Este una normală. Sunt un om modest, mă mulțumesc cu puțin și Dumnezeu are mereu grijă de mine”, își laudă Ciro cumpătarea.
CITESTE SI:
EXCLUSIV/Horia Moculescu a fost îndrăgostit de Marina Voica. I-a mărturisit după 60 de ani!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!