La „Temptation Island – Insula iubirii”, 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine şi 10 dintre cele mai puternice ispite masculine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor. Două resorturi exclusiviste de pe Coconut Island, o locaţie de-a dreptul spectaculoasă şi cu totul nouă, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să aleagă între relaţie şi tentaţie, la „Insula Iubirii”.

Island Escape şi Village Coconut sunt cele două resorturi care vor găzdui vreme de 21 de zile călătoria unică, plină de provocări şi tentaţii în care au pornit cele 5 cupluri participante. „Aţi ajuns aici cu un scop clar, să aflaţi răspunsurile la întrebările pe care vi le-aţi pus în ultima perioadă – dacă jumătatea voastră e ideală pentru voi sau dacă altcineva ar fi perfect. Nu veţi fi singuri, alături de voi, cu voi, vor locui în toată această perioadă ispite! Carismatici, cuceritori, hotărâţi, ei bine, au venit aici mai dornici ca oricând să nu plece singuri de pe insulă.

E posibil să se îndrăgostească chiar de cel alături de care staţi acum!”, le-a spus Radu Vâlcan concurenţilor, înainte de a-i invita să descopere resorturile în care îşi vor petrece următoarele 21 de zile, completând: „Insula are regulile ei: nu veţi şti şi nu veţi avea voie să aflaţi unde vor locui partenerii voştri!”.

Premiera „Insula iubirii” 2022. Ce schimbări apar în sezonul 6 și ce este camera liberă

Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit Camera Liberă – una dintre noutăţile sezonului şase „Insula Iubirii” – „E o cameră în care puteţi merge, dar nu singure, ci cu cel puţin o colegă sau o ispită. Aici vă veţi retrage atunci când simţiţi nevoia să vă puneţi ordine în gânduri, sau când aveţi nevoie de un moment de intimitate!”, le-a spus Radu fetelor, care au chicotit amuzate.

De aceeaşi reacţie au avut parte şi băieţii, pe Village Coconut, când au descoperit acest loc. Cine vor fi primii care se vor retrage în Camera liberă, telespectatorii vor descoperi în această seară şi mâine, în cadrul premierei „Insula Iubirii”, de la 20:30, la Antena 1.

Insula IubiriiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Urmărește-ne pe Google News
„Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit, dar acum e răsturnare de situație! Ce s-a aflat
GSP.RO
„Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit, dar acum e răsturnare de situație! Ce s-a aflat
ȘOC TOTAL! Oana Zăvoranu, prinsă că FURĂ! Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Oana Zăvoranu, prinsă că FURĂ! Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar
Şi-a distrus BMW-ul ca să se răzbune pe soacră. Un bărbat din Timiş a intrat cu maşina direct în casa femeii
Observatornews.ro
Şi-a distrus BMW-ul ca să se răzbune pe soacră. Un bărbat din Timiş a intrat cu maşina direct în casa femeii
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
HOROSCOP
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
Un medic rezident în România, martor la tragedia din Egipt. Detalii cutremurătoare despre cazul turistei sfâșiată de un rechin
Știrileprotv.ro
Un medic rezident în România, martor la tragedia din Egipt. Detalii cutremurătoare despre cazul turistei sfâșiată de un rechin
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea