MENIU CAUTĂ

Primele poze cu bebelușul Melaniei Medeleanu! Fosta prezentatoare TV și Radu Petru, băiețelul ei, vedete în revista Unica

Distribuie

Melania Medeleanu, 41 de ani, trăiește momente magice alături de bebelușul ei, Radu Petru, despre care a povestit în exclusivitate pentru ediția de iunie a revistei Unica.

– În urmă cu puțin timp le răspundeai celor care te întrebau când vei deveni mamă că nu poți avea copii. Aveai și dosarul de adopție pregătit când s-a întâmplat minunea…
– După atât de multe încercări eșuate, aproape că nu mai îndrăzneam să cred. Mă auzisem chiar spunând de câteva ori cu voce tare ”eu nu pot avea copii” și, la un moment dat, a părut că nu mai doare. Și chiar dacă nu pot avea copilul meu, asta nu înseamnă că nu pot crește un copil. Varianta adopției se conturase tot mai clar și eram pregătită să fac pasul. Mi-am promis o ultima încercare. Pare că de data asta L-am convins.

”Radu a venit nu când mi l-am dorit, ci când am fost pregătită să-l primesc”

– Ce ai simțit când ai aflat că, după o lungă așteptare, vei deveni mamă?
– Am știut că sunt însărcinată înainte de a face testul. Am avut convingerea că drumul asta s-a deschis. Și am pornit pe el cu toată încrederea. Asta am simțit: încredere. Bucurie și încredere. Așteptarea n-a fost degeaba. Radu a venit nu când mi l-am dorit, pentru că dorința a fost acolo dintotdeauna, ci când am fost pregătită să-l primesc. Radu Petru chiar este un ”grăunte-miracol”…

Melania l-a născut pe Radu Petru la începutul acestui an

– În ce fel s-a schimbat viața ta de când ai devenit mamă? Cum sunt primele luni alături de Radu Petru?
– În prima lună n-am știut ce m-a lovit. Eram așa de convinsă că sunt pregătită pentru această experiență, însă puiul de om complet dependent de mine, care-mi cerea așa de imperativ prezența în fiecare clipă, m-a năucit complet. Adaugă la asta câte o oră, maximum două de somn pe noapte și găsești o Melanie care nu înțelege nimic din ce i s-a întâmplat. Dar apoi plânsul a căpătat diverse tonalități și înțelesuri, zâmbetele lui desfăceau două gropițe absolut adorabile, iar azi chiotele lui mă topesc complet. Nu mai zic de momentele în care, lipit de corpul meu, își îndreaptă privirea spre mine și câteva minute rămânem doar noi doi, conectați într-o îndrăgostire fără margini.

”Am avut doar două nume în minte toată viața. Ambele de fată. Pentru că nu mi-a trecut prin minte nici o secundă că aș putea avea un băiat”

– Ce reprezintă pentru tine alegerea numelui pentru băiețelul tău? Are vreo semnificație specială?
– Am avut doar două nume în minte toată viața. Ambele de fată. Pentru că nu mi-a trecut prin minte nici o secundă că aș putea avea un băiat. Pur și simplu, m-am văzut mereu mamă de fată. Așa că fiul meu a căpătat un nume foarte, foarte târziu. De origine slavă, Radu înseamnă bucuros, bucurie. Cum Radu trebuia să apară în preajma Crăciunului, mi s-a părut că e suficient un singur nume. A venit apoi finalul de an și mă tot gândeam că, așa cum mie rareori mi-a zis cineva ”La mulți ani” pe 31 decembrie, când se sărbătorește Cuvioasa Melania, cel mai probabil vor fi puțini cei care-i vor spune ”La mulți ani” de ziua lui. Lumea va fi prea ocupată cu Revelionul. Așa că i-am ales un al doilea nume, un nume de sfânt, să-l sărbătorim și vara: Petru.

Descoperă continuarea interviului și fotografii exclusive cu Melania Medeleanu și Radu Petru, în Unica de iunie, primul număr al unei reviste glossy realizat cu telefonul mobil!


GALERIE FOTO/ VIVA! a aniversat 20 de ani cu o petrecere spectaculoasă. ”Bătălia ținutelor”: vedetele, între apariții șocante și alegeri cuminți

Citește mai multe despre Melania Medeleanu pe Libertatea.

Comentarii