Celebrul scriitor Gabriel Garcia Marquez a încetat din viaţă joi, la vârsta de 87 de ani. El a murit în reşedinţa sa din Ciudad de Mexico, în prezenţa soţiei şi a celor doi fii ai săi.
Dispariţia acestuia a îndurarat o lume întreagă, multe personalităţi exprimându-şi tristeţea faţă de moartea binecunoscutului scriitor, potrivit Mediafax.
„M-a întristat să aflu de moartea lui Gabriel García Márquez”, a spus fostul preşedinte american Bill Clinton. „Am fost onorat să fiu prietenul lui şi să îi cunosc inima minunată şi mintea genială timp de mai mult de 20 de ani. Gândurile mele se îndreaptă către Mercedes şi familia sa şi către prietenii şi admiratorii săi din Columbia şi din întreaga lume”, a adăugat el.
Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a spus: „Rămas-bun până la victorie, dragă Gabo”.
Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a declarat: „Un mare scriitor a murit. Munca sa a oferit promovare şi prestigiu literaturii. Romanele sale vor supravieţui şi vor continua să strângă cititori pretutindeni. Transmit condoleanţele mele familiei.”
Rockerul columbian Juanes a scris, pe contul său personalde Twitter: „Cel mai mare dintre ei s-a dus, dar lucrările sale literare nemuritoare rămân. Mulţumesc, Gabriel García Márquez.”
Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a scris, la rândul său, pe Twitter: „Un veac de singurătate şi tristeţe în faţa morţii celui mai mare columbian din toate timpurile. Solidaritate şi condoleanţe lui Gaba şi familiei. Uriaşii nu mor niciodată.”
Şi cântăreaţa Shakira şi-a exprimat tristeţea faţă de moartea scriitorului: „Viaţa ta, dragă Gabo, ne-o vom aminti drept unică şi irepetabilă… Este greu să ne luăm la revedere, pentru că ne-ai dat atât de multe. Vei rămâne mereu cu mine”.