Darius Lovehall (Larenz Tate) este un tânăr poet din Chicago. El trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu fotografa Nina Moseley (Nia Long, foto). Însă tânăra nu se mulţumeşte cu atât. În ciuda faptului că îl consideră pe Darius sufletul ei pereche, alături de care doreşte să-şi petreacă întreaga viaţă, ea vrea să afle cât de mult o iubeşte, aşa că îl supune la o serie de încercări.

Un strigăt de ajutor – Euforia, 20:00

Monica Shaw (interpretată de Pam Dawber), o doctoriţă văduvă, pleacă împreună cu fiica ei în alt oraş, unde se angajează la spitalul local. Aici, femeia îngrijeşte un băieţel care suferă de o boală ciudată. Monica trebuie să lupte cu neîncrederea colegilor săi şi să demonstreze că micuţul are nevoie de tratament special.
3858-114307-titanic.jpg
Titanic – Naţional TV, 20:15

Toată lumea a crezut că Titanicul e cea mai sigură navă din lume. Însă la ora 11.39, în noaptea de 14 aprilie 1912, transatlanticul, aflat la primul său voiaj peste ocean, se ciocneşte de un aisberg. Pasagerii, împreună cu membrii echipajului, sunt condamnaţi la moarte. Vestele de salvare ajung pentru mai puţin de jumătate dintre ei, iar apele Atlanticului sunt reci ca gheaţa. Un film cu Peter Gallagher (foto) şi Catherine Zeta-Jones.
3858-114308-arnold.jpg

Goana după cadou – Pro TV, 20:30

Howard (Arnold Schwarzenegger, foto) lipseşte de la antrenamentul fiului său, dar îi promite că de Crăciun îi va lua jucăria pe care şi-o doreşte de mult timp. Ceea ce Howard nu ştie este că fiecare copil din oraş vrea să aibă acea jucărie, iar bărbatul va trebui să concureze cu toţi părinţii pentru a pune mâna pe ea.3858-114312-mare.jpg

Theodor are 34 de ani și era doctor în Iași. Ce salariu va primi în Franța ca medic
Recomandări

Theodor are 34 de ani și era doctor în Iași. Ce salariu va primi în Franța ca medic

Inimi de împrumut – Romantica, 22:00

Kathleen (Roma Downey) e o mamă singură, a cărei viaţă se schimbă când Sam, directorul fabricii în care lucrează, le angajează pe ea şi fiica ei să joace rolurile de membri ai familiei sale. Cu ajutorul lor, Sam încearcă să-l impresioneze pe Javier del Campo, cel care vrea să cumpere fabrica lui. În timp ce îşi joacă rolurile, între Sam şi Kathleen se înfiripă dragostea.

A fost o dată un Crăciun – Acasă, 22:00

Moş Crăciun, sătul de egoismul oamenilor, vrea să-i abandoneze şi să plece în vacanţă. Fiica lui, Kirstin, îl convinge să le mai dea o şansă, pentru ca aceştia să demonstreze că le pasă de cei din jurul lor. Pentru asta, ea trebuie să găsească o familie disfuncţională şi să o determine să se schimbe. Un film cu John Dye şi Kathy Ireland.3858-114315-linisteapasatoare.jpg

Sorina este monitorizată de autoritățile americane. Cum s-a integrat în SUA fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată anul trecut
Recomandări

Sorina este monitorizată de autoritățile americane. Cum s-a integrat în SUA fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată anul trecut

Linişte apăsătoare – Pro Cinema, 22:00

John (Sam Neill, foto) şi Rae Ingram pleacă într-o călătorie pe iahtul lor. După o lună pe apele Oceanului Pacific, zăresc un alt iaht care e în pericol de a se scufunda. Ei îl iau la bord pe Hughie, singurul supravieţuitor de pe vasul naufragiat. Însă când John se duce să cerceteze ambarcaţiunea găsită, Hughie o răpeşte pe Rae.3858-114314-denzel.jpg

Colecţionarul de oase – Pro TV, 22:15

Detectivul Lincoln Rhyme (Denzel Washington, foto) rămâne paralizat în urma unui accident din timpul serviciului. Amelia Donaghy (Angelina Jolie) e o poliţistă începătoare ce descoperă un cadavru mutilat. Ea şi Rhyme trebuie să analizeze cazul şi să anticipeze mişcările criminalului înainte ca acesta să lovească din nou.
3858-114309-turturo.jpg
Câteva zile în septembrie – TVR 1, 22:15

La data de 1 septembrie 2001, Elliot, un agent secret CIA, dispare fără urmă, în condiţiile în care deţine informaţii de înaltă securitate legate de siguranţa lumii. Irène (Juliette Binoche), un agent francez, împreună cu fiul adoptiv al lui Elliot, încercă să îl găsească. Însă pe urmele lor se află William Pound (John Turturro, foto), un psihopat care nu se dă în lături de la nimic.
3858-114313-mistercrima.jpg
Misterul unei crime – Kanal D, 22:45

România nu înscrie Roşia Montană în patrimoniul UNESCO de teama Gabriel Resources. Localnicii spun că zona este pe moarte
Recomandări

România nu înscrie Roşia Montană în patrimoniul UNESCO de teama Gabriel Resources. Localnicii spun că zona este pe moarte

Michael Iver Peterson (Treat Williams, foto), un scriitor de succes şi viitor politician, o găseşte pe soţia lui aproape inconştientă la baza scărilor casei lor. El sună la salvare şi încearcă să o ţină în viaţă. Deşi toţi ştiu că cei doi aveau o căsnicie fericită, detectivii Jţ Castel şi D. A. Jim Hardin nu sunt aşa de siguri.

Crime pentru carieră – Prima TV, 23:00

Peter Derns (Timothy Hutton) e directorul de marketing al unei fabrici producătoare de dulciuri. Când asistenta sa intră în concediu de maternitate, Peter este nevoit să o angajeze pe post de înlocuitoare temporară pe Kris (Lara Flynn Boyle). Bărbatul nu ştie că aceasta nu are de gând să mai renunţe la postul ei şi că este dispusă să ucidă pe oricine i-ar ameninţa poziţia în companie.

Poza cu amanta, din farfuria de ciorbă. Un mare fotbalist al României, prins în fapt de soție. „Nesimțitule, taci din gură!”
GSP.RO

Poza cu amanta, din farfuria de ciorbă. Un mare fotbalist al României, prins în fapt de soție. „Nesimțitule, taci din gură!”

Horoscop 23 ianuarie 2020. Peștii pot face față oricărei situații
HOROSCOP

Horoscop 23 ianuarie 2020. Peștii pot face față oricărei situații