Reguli noi pentru jurați, în cel de-al șaselea sezon Chefi la cuțite

Comentează
Arhiva foto

Un nou sezon al celei mai iubite emisiuni culinare ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, pe Antena 1, începe cu noi reguli de luptă pentru cei trei jurați.

Până în acest moment, perioada jurizărilor pe nevăzute era pentru chefi un prilej de a se bucura de o atmosferă relaxată, care se risipea încă din prima confruntare pe echipe, după cum chiar ei au mărturisit. Cu toate acestea, sezonul cu numărul 6 impune o luptă între chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încă din perioada de audiții, o luptă a cărei mize poate cântări foarte mult în battle-uri.

Astfel, ca noutate absolutã, în noul sezon al emisiunii cei trei chefi se vor duela în începutul fiecărei zi de audiții, în cele mai delicioase preparate, pentru a primi o serie de avantaje. Cele 12 amulete ce așteaptă să fie adjudecate, le vor fi de folos în confruntările pe echipe, căci atuurile sunt printre cele mai diferite: de la a-și folosi mâinile 5 minute pe parcursul unei probe, la a bloca concurenți din echipele adverse pentru o perioadă determinată de timp.

Mecanismul este unul simplu. Pentru a obține amuletele, jurații vor găti contracronometru în fiecare ediție de jurizări pe nevăzute. Gina Pistol le va dezvălui la începutul probei miza amuletei puse la bătaie în ziua respectivă, ca mai apoi chefii să fie nevoiți să-și lase amprenta culinară pe un preparat, respectând o temă impusă. Ulterior, trioul va trece, la rândul lui, prin emoțiile unui verdict ”la cuțite”, căci de fiecare dată vor fi jurizați de către un chef cu renume în sfera gastronomică.

Așadar, fiecare ediție de jurizări pe nevăzute va începe cu o luptă pe cinste între Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, ce se vor duela pentru a obține un număr cât mai mare de amulete. Aceste avantaje pot fi folosite de fiecare chef în confruntările pe echipe, conform strategiilor, însă nu mai sunt valabile în semifinală și finală. În momentul în care vor ajunge în bucătăria ”Chefi la cuțite” alături de cele trei echipe alese, chefii vor avea posibilitatea de a-și utiliza amuletele în orice moment, pe parcursul unei probe din battle, sau chiar și după ea. Ba chiar mai mult, ei pot utiliza și mai multe avantaje în aceeași confruntare, dacă își doresc acest lucru. Atmosfera tensionată dintre Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, ce pare să fi dominat fostul sezon, s-a domolit, însă noile reguli din bucătăria ”Chefi la cuțite” par să întețească spiritul de luptă încă de la începutul show-ului. Cum se vor descurca cei trei jurați la gătit, dar și pentru ce avantaje vor lupta aceștia, telespectatorii Antena 1 vor vedea din 29 și 30 octombrie, de la ora 20:00, într-un nou sezon la cuțite al celui mai spectaculos cooking show.

Citește și

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
18:32
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
18:58
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
Analiză
22:02
Un AI a atacat autonom, pentru prima dată, o organizație din Spania și a obținut acces la date personale și facturi. Măsurile drastice cerute de experți
21:54
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
21:53
Volodimir Zelenski, despre încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice: „Ar putea fi primul pas către pace”
21:19
Ce este „privirea germană”, obiceiul care îi înfioară pe turiști. De ce germanii se holbează în spațiile publice
TRENDING
19:00
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
21:50
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
16:03
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
19:56
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
19:23
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare