Rihanna nu-i poartă pică lui Chris Brown, deşi rapperul a snopit-o în bătaie. Cântăreaţa este convinsă că fostul ei iubit a învăţat ceva din acea experienţă şi crede că odată cu trecerea timpului acesta se va schimba.
„Nu cred că este posibil să nu ne mai vorbim. Între noi au existat şi încă există sentimente puternice.Chiar cred că e posibil ca el să se schimbe", a declarat Rihanna.
Deşi în urmă cu puţin timp mărturisea că nu înţelege cum a putut să se îndrăgostească de un astfel de bărbat, cântăreaţa, în vârstă de 21 de ani, se pare că a revenit la sentimente mai bune faţă de rapper.