Acesta s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, în februarie 2007, când a împlinit 33 de ani. Perioada de dependenţă a durat circa trei ani.

„A trebuit să-mi bată moartea la uşă să mă ajute să iau o decizie”, a declarat cântăreţul.

Fosta lui prietenă, Lisa d’Amanto, a dezvăluit că Williams era dependent de medicamente antidepresive.

Cântăreţul a subliniat importanţa rolului pe care l-a avut Ayda în recuperarea lui. „Nu a încercat să mă schimbe şi, pur şi simplu, m-a făcut mai bun”, a spus el.

Robbie Williams va cânta alături de foştii săi colegi din trupa Take That, la Londra, luna viitoare, într-un concert caritabil care va fi organizat de fundaţia Children in Need la Royal Albert Hall.

Noul său single „Bodies” va fi lansat în magazine pe 12 octombrie, urmând ca, pe 9 noiembrie, să apară pe piaţă şi albumul din care face parte, „Reality Killed The Video Star”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.