Doritorii se pot înscrie pe 9 septembrie, la Galați (Hotel Ibis Styles Dunărea), pe 11 septembrie, la Iași (Hotel Unirea), pe 16 septembrie, la Cluj (Hotel Golden Tulip Ana Dome), pe 18 septembrie, la Timișoara (Hotel Ibis Timișoara City Center), pe 20 septembrie, la Brașov (Hotel Kronwell).

Pe 24, 25 septembrie, la Pullman World Trade Center, în București, va fi ultima oprire a caravanei și ultima șansă pentru cei mai talentați să facă parte din distribuția celui de-al 13-lea sezon. „După un #super12, ne pregătim cu pași rapizi de cel de-al 13-lea sezon Românii au talent! Eu și colegii mei abia așteptăm să plecăm prin țară pentru a-i vedea la treabă pe cei care se înscriu.

Ca în fiecare an, îi invităm alături de noi pe toți cei care cred în șansa lor și care vor să arate unei țări întregi cât sunt de talentați. Ne vedem, în curând, la Galați, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și București. Suntem convinși că ne veți surprinde ca de fiecare dată!”, a declarat Felicia Toma, producătorul executiv al show-ului.

romanii-au-talent-sezonul-13-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Darius Mabda a câștigat sezonul 12

Sezonul 12 s-a încheiat cu victoria lui Darius Mabda, tânărul care a cucerit întreaga țară cu pasiunea lui pentru dans.

„Am simțit că totul se învârtea în jurul meu, am fost asaltat de felicitările tuturor, m-am simțit regele universului, dar în sufletul meu am rămas același Darius muncitor, implicat, care iubește să danseze”, spune puștiul când se gândește la momentul în care a aflat că este învingător.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.