“Au trecut ceva ani de la ultimul meu live, dar abia aştept să fiu din nou în direct. Mă bucur să fiu în acest show alături de Pavel care, pe lângă faptul că este foarte haios, este un om cu mare experienţă de scenă, pe care ştiu că mă pot baza”, a povestit Roxana.
Faptul că va face parte din acest proiect a fost pentru ea cea mai bună veste primită în acest an. “Îmi plac foarte mult show-ul şi echipa care se află în spatele lui, aşa că nu pot decât să fiu mândră că m-am alăturat lor. Când eram mică îmi doream tare mult să am voce, îmi doresc asta şi azi, aşa că dorinţa mea a fost compensată prin faptul că pot să-i susţin pe concurenţi şi să prezint “Vocile României””, a declarat ea.
Chiar dacă se alătură show-ului în ediţiile live, Roxana i-a cunoscut deja pe aspiranţii la titlul de “Vocea României”. Nu a pierdut nicio ediţie din “Audiţiile pe nevăzute”, iar la “Confruntări” i-a urmărit pe toţi chiar din platou. Cuplul de prezentatori Roxana Ionescu –Pavel Bartoş intră în scenă la ProTV marţi, 22 noiembrie, de la ora 20:15, odată cu prima ediţie live a show-ului “Vocea României”.
Ce mișcare din 2006 a forțat un rege să reinstaureze parlamentul pe care îl dizolvase printr-o lovitură de stat cu un an înainte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce americanii votează marțea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană 90% dintre buletinele de vot sunt trimise alegătorilor prin poștă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce primar a câștigat alegerile cu doar 19 voturi dintr-un total de 35 exprimate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară asiatică a raportat o prezență de 99,99% la alegerile parlamentare din 2019?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini de la priveghiul Julietei Szönyi. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Observatornews.ro
Adeverinţele medicale, falsificate de elevi cu ajutorul AI, pentru a scăpa de ore
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață