Roxana Vancea, dans la bară! Fosta iubită a lui Mihai Bendeac a învățat un nou element. “Am crezut ca fac fetele mișto de mine!” | VIDEO

Comentează
Roxana Vancea, dans la bară

Roxana Vancea, dans la bară. Roxana Vancea, frumoasa  olteancă în vârstă de 26 de ani, a venit din orașul natal, la Târgu Jiu, la București, pentru a urma cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport.

A cochetat și cu televiziunea, fiind asistentă tv în cadrul emisiunii " 'Neatza cu Răzvan şi Dani", dar după ce a renunțat la matinalul de la Antena 1 a revenit la prima și marea ei iubire, sportul.

După cei doi ani petrecuți în fața camerelor de luat vederi, a devenit instructor de Kangoo Jumps, însă ulterior a încercat și un sport mai controversat!

Roxana Vancea s-a apucat de dans la bară și este mai mult decât decisă să învețe cele mai tari scheme ale controversatului sport.

La trei luni de la debut, Roxana a slăbit deja trei kilograme și se pregătește și de concursurile naționale de profil.

Recent, chiar a învățat un element nou, de care nu auzise până acum și chiar a crezut că este o glumă din partea colegelor. A fost filmată, iar ea a postat videoclipul, pe pagina sa de Facebook, alături de un mesaj: "< Hello Boy >. Am crezut că fac fetele mișto de mine, dar chiar așa se numește elementul”.

Roxana Vancea, dans la bară și relație controversată cu Mihai Bendeac

Roxana Vancea are probleme cu femeile, de când a recunoscut că este bisexuală: ”Sunt mai agresive decât bărbații!”. Votată de multe ori cea mai sexy vedetă de pe la noi, Roxana Vancea a frânt multe inimi de bărbați atunci când a anunțat că îi plac mai mult femeile.

Cei doi au avut o relație controversată, de mai mulți ani, pe care nu au recunoscut-o oficial încă de la început. Aproape că s-au ascuns de presă și de lume. De altfel, cei doi nu au vrut să lămurească situaţia, acum și mai încurcată de când Roxana și-a recunoscut că orientarea bisexuală. E agăţată la modul agresiv de femei, pe Facebook. În acelaşi timp, Mihai, despre care mulţi au tras concluzia (greşită) că e homosexual, face ravagii printre bărbaţi!

Anul trecut, un alt moment controversat, Roxana Vancea a filmat goală și l-a ispitit pe Pepe. ”Se strânseseră toți în vestiar și se uitau la noi”. Fosta asistentă TV și cea mai bună prietenă a ei, Iulia au intrat goale sub dus și au dus pasiunea la cote extreme. Chiar dacă Pepe nu făcea parte din scenariu, se pare că nu a putut sta departe de cadrele sexy. Vezi ce s-a întâmplat:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!