Roxana Vancea, primele declarații după ce s-a cununat religios. Ce spune despre superstiții. „Nu mi-aș dori un bărbat care să joace după cum cânt eu”

Comentează

Roxana Vancea și Dragoș Pasu s-au căsătorit religios în acest weekend, iar alături le-a fost familia, dar și cei mai buni prieteni. Vedeta a făcut primle declarații și a recunoscut că a avut emoții în timpul cununiei religioase, însă nu a izbucnit în lacrimi, așa cum li se întâmplă altor mirese.

Vancea a povestit că ea și soțul ei s-au simțit foarte bine în Biserică și chiar au avut momente în care au râs copios, alături de invitații lor.

„În Biserică am avut puține emoții, nu am plâns deloc, s-a râs mai degrabă, ne-am simțit foarte bine.(…) Nu l-am călcat pe Dragoș pe picior în Biserică.

Ce am eu cu el să-i stric pantofii? Nu am din astea (superstiții – n.r), nu suferim niciunul de șefie în casă plus că nu mi-aș dori un bărbat care să joace după cum cânt eu”, a declarat Roxana Vancea, conform Click.ro.

Cu privire la luna de miere, Roxana și Dragoș nu se gândesc la o vacanță în doi. „Nu ne-am hotărât încă unde o să mergem noi doi în luna de miere. Cert este că avem în aprilie luată deja o vacanță la Disneyland cu copiii.

După care dacă o să ne mai luăm și pentru luna de miere o să fie tot cu ei, dar nu ne-am decis încă unde o să fie”, a mai spus vedeta.

Cine au fost nașii celor doi

Roxana Vancea s-a căsătorit religios cu Dragoș Paiu, iar nași de cununie le-au fost avocata Laura Vicol, care e acum deputată PSD, și omul de afaceri Vladimir Ciorbă, soțul ei. Într-o postare pe Instagram, vedeta a și dezvăluit cum a cunoscut-o pe nașa ei, acum 11 ani.

Sâmbătă, la cinci ani de la cununia civilă din 2019, Roxana Vancea și Dragoș Paiu s-au căsătorit religios. Roxana Vancea a pășit în biserică îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, tip prințesă, decoltată, cu un voal foarte lung pe cap, iar în mână a ținut un buchet superb de flori naturale.

În timp ce mirii pășeau în biserică alături de nașii lor, corul a început să cânte. De o parte și de alta a bisericii erau familia, prietenii și apropiații, printre care și Anda Adam și soțul ei, care au venit să îi susțină pe îndrăgostiți la evenimentul lor.

Dacă mireasa a îmbrăcat o rochie spectaculoasă și strălucitoare, Dragoș Paiu, care e antrenor de fitness, a optat pentru un costum negru, foarte elegant, cu cămașă neagră și papion.

Și nașii lor s-au remarcat, e vorba despre avocata Laura Vicol, care e și deputat PSD, și soțul ei, Vladimir Ciorbă. Îmbrăcată într-o rochie neagră, nașa Laura Vicol a ținut lumânarea de cununie a finei sale.

Cele două și-au aruncat numai zâmbete pe parcursul slujbei, iar la final, într-o postare pe Facebook, Roxana Vancea a dezvăluit cum a cunoscut-o pe aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește