Runda a treia de confruntări la Vocea României. Antrenorii au pregătit dueluri de excepție

Comentează

Runda a treia de confruntări la Vocea României a adus în ring o serie de dueturi care i-au făcut mândri și i-au emoționat pe antrenorii care au avut în cele din urmă cea mai dificilă sarcină, cea de a alege cea mai bună voce.

Tudor Chirilă, Smiley, Loredana Groza și Adrian Despot s-au întrecut în a aduce pe scenă cele mai bune dueturi și de a-i împerechea pe concurenții care să dea cel mai bine, pentru că scopul tuturor a fost cel de a face spectacol.

Concurenți cu voci diferite și timbre speciale, ghidați de pasiunea pentru muzica, s-au luptat să-i împresioneze pe cei patru antrenori și să rămână în continuare în concurs, fie în echipa în care au ajuns după audițiile pe nevăzute, fie să fie salvați de un alt antrenor.

Totuși, în culise, a câștigat prietenia în detrimentul rivalității și deși confruntările au aprins spiritele, concurenții au reușit să rămână prieteni.

A doua rundă de confruntări de la Vocea României, transmisă săptămâna trecută a fost caracterizată prin emoție și tensiune, iar jurații au avut alegeri dificile după dueluri.

Primul duel al serii a fost între Bianca Onet și Maria Radeanu. Tudor Chirilă le-a dat celor două să cânte piesa Do I Wanna Know, iar la final Smiley a spus că a fost o alegere ciudată. În cele din urmă antrenorul a ales să meargă mai departe cu Maria, iar Bianca pleacă acasă deoarece niciunul dintre ceilalți doi antrenori nu au salvat-o.

Arhiva foto

Duelul dintre Adriana Ciobanu si Andrei Barz din echipa Loredanei a fost unul emoționant în special pentru jurați. Loredana le-a oferit celor doi piesa Visez din Nou, compusă în 2001 de către Smiley, acesta mărturisind la finalul duelului că a fost prima melodie scrisă de el pentru un artist important.

Runda a treia de confruntări la Vocea României

 La final, antrenoarea celor doi a ales să meargă mai departe cu Adriana Ciobanu, iar Andrei Barz a fost eliminat după ce niciun alt jurat nu l-a salvat.

Runda a treia de confruntări la Vocea României

În duelul dintre Ioana Vișinescu și Marius Stoica, care au cântat Perfect Strangers, Smiley a decis să meargă mai departe cu Ioana.

În duelul din runda a treia de confruntări la Vocea României, Adrian Despot i-a trimis în ring pe Oana Mirica și Cosmin Vieriu și le-a dat să cânte  ”You're Nobody'til Somebody Loves You”. Duetul a fost unul minunat, Tudor Chirilă spunând că a fost cel mia bun moment al lui Despot de până acum. La final, solistul Vița de Vie a ales să meargă mai departe cu Oana motivând că aceasta este mult mai pregătită să fie pe scenă. Cosmin a fost eliminat pentru că niciun alt jurat nu l-a salvat.

Arhiva foto

Al doilea duel al serii în echipa Loredanei, le-a adus față în față pe Diana Brescan și Camelia Farcaș. Antrenoarea a ales să meargă mai departe cu Diana, dar le-a recomandat colegilor ei să o salveze pe Camelia, însă nici cuvintele Loredanei și nici măcar faptul că provine din satul din care s-a născut Radu Beligan, nu i-a făcut pe ceilalți trei jurați să o aleagă.

Arhiva foto

Cel mai rock duel din această ediție a Vocii României a fost pus în scenă de Adrian Despot prin intermediul lui Alexandru Arnautu si Silviu Mihaiu. Cei doi au oferit un spectacol de zile mari, iar Despot l-a ales până la urmă pe Arnăutu. Silviu a fost primul salvat al serii, după ce Tudor Chirilă a hotărât că vrea o astfel de voce în echipa sa.

Arhiva foto

Ultimul duel din runda a treia de confruntări la Vocea României i-a dus față în față pe Oana Cenușe și Ștefan Știucă. Cei doi au cântat o variantă originală a piesei Redemption Song a lui Bob Marley, iar rezultatul a fost spectaculos. Jurații au lăudat-o pe Oana pentru faptul că la doar 17 ani a reușit să înțeleagă și să transmită mesajul unei melodi cu caracter social, dar la final Tudor l-a ales pe Ștefan, spunând că vocea acestuia este mai ofertantă.

Arhiva foto

După runda a treia de confruntări la Vocea Românieia cele patru echipe arată astfel:

Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto

Citește și: Ioana Mihalache este Miss Universe România 2017 și va reprezenta țara în finala de la Las Vegas

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă de război
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
23:01
„Falsa banană”, planta din Africa care ar putea salva omenirea de foamete în plină criză climatică
22:45
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
22:02
Toate magazinele Metro au fost confiscate de stat în Rusia, după ce Putin a semnat decretul: „Administrare temporară”
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri