Câştigătorul celei de-a şasea ediţii a concursului «Dansez pentru tine» (PRO TV) şi-a îndeplinit visul.

Andrei Ştefan, câştigătorul celei de-a şasea ediţii a show-ului “Dansez pentru tine”, de la PRO TV, şi-a îndeplinit visul pentru care a luptat. Partenerul Giuliei şi-a cumpărat, în Bucureşti, cu cei 60.000 de euro cu care a fost premiat, un apartament în care va locui cu mama sa.

“E lucrul pentru care am luptat, pe care mi l-am dorit . Cel mai dificil era că nu te puteai ataşa de un loc, deoarece nu ştiai când vei fi nevoit să îl părăseşti din diverse motive. Acum, această grijă a dispărut şi ţin să mulţumesc tuturor oamenilor, cunoscuţi sau nu, care au fost alături de mine în momente grele şi pe parcursul emisiunii. Şi datorită lor s-a împlinit acest vis”, a mărturisit, emoţionat, Ştefan.

Băiatul e fericit acum că nu va mai fi nevoit să-şi ţină lucrurile în cutii, aşa cum a făcut în ultimii şapte ani, când a stat mai mult în gazdă sau pe la cunoscuţi. “Momentan, locul seamănă cu un mic depozit, nu prea avem mobilă şi e cam gol. Avem, însă, idei pe care vrem să le punem în aplicare treptat şi sperăm să dăm încăperii un pic de personalitate cât mai curând”, a încheiat Ştefan.
3922-128886-untitled1.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.